Unde se află tema în tematica 2026
În Anexa nr. 5 la Regulamentul de admitere 2026 al Academiei de Poliție, capitolul «II. Istorie», blocul «C. Statul și politica», tema a doua: «Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII–XX)».
Titlul are două capete. Proiectul politic înseamnă ce s-a cerut în scris: memorii, petiții, programe revoluționare. Realizarea înseamnă etapele prin care cererile au devenit fapte. Contextul internațional al acelorași etape e tema D.2, iar constituțiile au tema lor, B.2.
Patru trepte: autonomie (domnii pământene, 1822) → unire (1859–1862) → independență (1877–1878) → unire națională (1918, recunoscută în 1919–1920). Fiecare enunț din grilă se așază pe una dintre ele.
Datele duble (de exemplu 9/21 mai 1877) arată stilul vechi (calendarul iulian, folosit în România până în 1919) și stilul nou. Diferența e de 12 zile în secolul al XIX-lea și de 13 zile după 1900.
Cronologie
| Când | Ce |
|---|---|
| 1791 | Supplex Libellus Valachorum |
| 1821 | mișcarea lui Tudor Vladimirescu; din 1822, domni pământeni |
| 1826 / 1829 | Convenția de la Akkerman / Tratatul de la Adrianopol |
| 1831 / 1832 | Regulamentele Organice intră în vigoare în Țara Românească / Moldova |
| 1848 | revoluțiile din Moldova, Transilvania, Țara Românească |
| 1849 | Convenția de la Balta-Liman |
| 1856 | Congresul de pace de la Paris |
| 1857 | Adunările ad-hoc cer unirea |
| 1858 | Convenția de la Paris |
| 1859 | dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza (5/17 și 24 ianuarie/5 februarie) |
| 1862 | guvern unic și adunare unică; capitala la București |
| 1864 | lovitura de stat (2/14 mai), Statutul Dezvoltător, legea rurală |
| 1866 | abdicarea lui Cuza (11/23 februarie); Carol I; Constituția (1/13 iulie) |
| 1877 | proclamarea independenței (9/21 mai); războiul |
| 1878 | Congresul de la Berlin |
| 1881 | proclamarea Regatului |
| 1916 | intrarea în Primul Război Mondial |
| 1917 | Mărăști, Mărășești, Oituz |
| 1918 | unirea Basarabiei (27 martie/9 aprilie), a Bucovinei (15/28 noiembrie), a Transilvaniei (1 decembrie) |
| 1919–1920 | tratatele de pace de la Paris |
Proiectele: de la Supplex la programele din 1848
Transilvania. Episcopul Inochentie Micu-Klein cere, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, drepturi pentru români. În 1791, Supplex Libellus Valachorum, memoriu redactat cu contribuția Școlii Ardelene, cere recunoașterea românilor ca națiune egală cu celelalte, invocând vechimea, continuitatea și numărul lor. Dieta Transilvaniei îl respinge.
Principatele. Memoriile boierești de la sfârșitul secolului al XVIII-lea cer autonomie și domni pământeni. În 1821, Tudor Vladimirescu ridică Oltenia prin Proclamația de la Padeș și formulează „Cererile norodului românesc”, în paralel cu Eteria lui Alexandru Ipsilanti; e ucis de eteriști, dar Poarta renunță la fanarioți și numește, din 1822, domni pământeni. Urmează Convenția de la Akkerman (1826, domni aleși pe 7 ani) și Tratatul de la Adrianopol (1829): libertatea comerțului, domni pe viață, protectorat rusesc.
Regulamentele Organice (1831 în Țara Românească, 1832 în Moldova), aplicate sub generalul Pavel Kiseleff, au fost primele legi de organizare modernă: separarea puterilor, adunare obștească, buget, miliție pământeană. Ele au dat celor două țări instituții aproape identice și afirmau că originea, religia, obiceiurile și limba comune ale locuitorilor cuprind „elementurile” unirii celor două Principate, întârziată doar de împrejurări. Proiectele continuă: Ion Câmpineanu (1838) cere unirea și independența, iar societatea secretă Frăția (1843) pregătește revoluția.
| Programul din 1848 | Unde, când | Ce reține grila |
|---|---|---|
| Petițiunea-proclamațiune | Iași, martie | moderat; „sfânta păzire a Regulamentului Organic” |
| Petiția Națională | Blaj, 3/15 mai | națiunea română recunoscută; desființarea iobăgiei fără despăgubire; respinge unirea Transilvaniei cu Ungaria fără acordul românilor |
| Proclamația de la Islaz | Țara Românească, 9/21 iunie | 22 de puncte: domn responsabil ales pe 5 ani, împroprietărire cu despăgubire, dezrobirea romilor; unirea nu apare printre ele |
| Dorințele partidei naționale în Moldova | Cernăuți, august | unirea Moldovei cu Țara Românească, cerută explicit |
Revoluțiile au fost înfrânte (intervenția otomană și rusă în Principate, 1848; cea rusă în Ungaria, 1849), iar Convenția de la Balta-Liman (1849) a redus autonomia: domni numiți pe 7 ani, adunări înlocuite cu divanuri. Programele de la 1848 au devenit însă agenda generației Unirii.
Unirea din 1859 și reformele lui Cuza
După Războiul Crimeii, Congresul de la Paris (1856) înlocuiește protectoratul rusesc cu garanția colectivă a celor șapte puteri, retrocedează Moldovei sudul Basarabiei și cere consultarea populației. Alegerile din Moldova, falsificate în 1857 de caimacamul Nicolae Vogoride, sunt anulate sub presiunea puterilor; Adunările ad-hoc cer unirea, prinț străin, autonomie și neutralitate.
Convenția de la Paris (1858) creează „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, dar cu doi domni, două guverne și două adunări; comune erau doar Comisia Centrală de la Focșani și Curtea de Casație. Unioniștii folosesc lacuna: Alexandru Ioan Cuza e ales în Moldova (5/17 ianuarie 1859) și în Țara Românească (24 ianuarie/5 februarie 1859). Puterile recunosc dubla alegere în 1859; Poarta acceptă unirea deplină la sfârșitul anului 1861, printr-un firman valabil doar pe durata domniei lui Cuza, iar Cuza proclamă unirea la 11/23 decembrie 1861. În ianuarie 1862 se formează guvernul unic (Barbu Catargiu) și adunarea unică, cu capitala la București.
Reformele, multe cu Mihail Kogălniceanu prim-ministru (1863–1865):
- secularizarea averilor mănăstirești (1863);
- după conflictul cu Adunarea pe legea rurală, lovitura de stat din 2/14 mai 1864 și Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, aprobat prin plebiscit, care întărește puterea domnului și creează un Senat (Corpul ponderator);
- legea rurală (august 1864): desființarea clăcii și împroprietărirea clăcașilor, cu despăgubire;
- legea instrucțiunii publice (1864): învățământ primar obligatoriu și gratuit; Codul civil (1864); universitățile de la Iași (1860) și București (1864).
Opoziția conservatorilor și a liberalilor radicali („monstruoasa coaliție”) îl obligă pe Cuza să abdice la 11/23 februarie 1866.
Carol I, Constituția din 1866 și Independența
Programul ad-hoc cerea un prinț străin: vine Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, dintr-o ramură a familiei Hohenzollern înrudită cu casa regală a Prusiei, care depune jurământul la 10/22 mai 1866. Constituția din 1/13 iulie 1866, după modelul belgian din 1831, face din România o monarhie constituțională ereditară, cu separarea puterilor și parlament bicameral ales prin vot cenzitar. A fost adoptată fără acordul puterilor garante, fapt privit ca un act de independență.
Criza orientală (1875) oferă ocazia. Prin convenția româno-rusă (4/16 aprilie 1877), trupele ruse pot traversa România. La 9/21 mai 1877, Kogălniceanu, ministru de externe, declară în Parlament: „suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare”. După înfrângerile rusești de la Plevna, armata română intră în luptă: Grivița (30 august/11 septembrie 1877), capitularea Plevnei (28 noiembrie/10 decembrie 1877), Rahova, Smârdan (ianuarie 1878).
La San Stefano (februarie/martie 1878), România nu e admisă la negocieri. Congresul de la Berlin (1878) recunoaște independența, dar cu condiția modificării art. 7 din Constituție (acordarea cetățeniei fără deosebire de religie); România primește Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor, iar Rusia ia sudul Basarabiei. Germania își condiționează recunoașterea și de răscumpărarea căilor ferate ale consorțiului Strousberg; după revizuirea art. 7 (1879) și rezolvarea chestiunii căilor ferate, Germania, Franța și Marea Britanie recunosc independența în februarie 1880. În 1881, România devine regat.
Primul Război Mondial, Marea Unire și recunoașterea ei
În 1914, Consiliul de Coroană de la Sinaia hotărăște neutralitatea. Sub regele Ferdinand, România semnează tratatul cu Antanta (4/17 august 1916), care îi recunoaște drepturile asupra Transilvaniei, Banatului și Bucovinei, și intră în război. După campania dezastruoasă din 1916 (Bucureștiul e ocupat, guvernul se mută la Iași), în vara lui 1917 armata română câștigă la Mărăști și oprește ofensiva germană la Mărășești și Oituz. Ieșirea Rusiei din război impune armistițiul de la Focșani (1917) și pacea de la București (1918), pe care regele nu o ratifică. România reintră în război în noiembrie 1918.
| Provincia | Pașii | Actul unirii |
|---|---|---|
| Basarabia | Partidul Național Moldovenesc (1917); Sfatul Țării; Republica Democratică Moldovenească (decembrie 1917), independentă din 24 ianuarie/6 februarie 1918 | votul Sfatului Țării, 27 martie/9 aprilie 1918 |
| Bucovina | manifestul împăratului Carol I de Habsburg (octombrie 1918); Consiliul Național Român, condus de Iancu Flondor | Congresul General al Bucovinei, 15/28 noiembrie 1918: unire necondiționată |
| Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș | Declarația de la Oradea (octombrie 1918); Consiliul Național Român Central, cu sediul la Arad | Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918 |
Rezoluția de la Alba Iulia proclamă unirea și enunță principiile noului stat: libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare, egalitate confesională, reformă agrară, vot universal. Se creează Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent, organ executiv condus de Iuliu Maniu. Regele Ferdinand promulgă decretele de unire, iar primul Parlament al României Mari ratifică unirile la 29 decembrie 1919.
Recunoașterea internațională vine la Conferința de pace de la Paris, unde delegația e condusă de Ion I. C. Brătianu: tratatul de la Saint-Germain (1919, cu Austria) pentru Bucovina, Neuilly (1919, cu Bulgaria), Trianon (4 iunie 1920, cu Ungaria) pentru Transilvania și tratatul de la Paris (28 octombrie 1920) pentru Basarabia, pe care Japonia nu l-a ratificat, iar Rusia sovietică nu l-a recunoscut.
Capcanele din grile
- Trei acte cu domni pe termen: Akkerman (1826) — domni aleși pe 7 ani; Adrianopol (1829) — domni pe viață; Balta-Liman (1849) — domni numiți pe 7 ani.
- Programele din 1848, în ordine: Iași (martie) → Blaj (mai) → Islaz (iunie) → Cernăuți, „Dorințele” (august). „Sfânta păzire a Regulamentului Organic” e la Iași, nu la Islaz.
- Recunoașterea Unirii: dubla alegere, 1859; unirea deplină, acceptată la sfârșitul lui 1861; guvernul și adunarea unică, ianuarie 1862 — nu „decembrie 1862”.
- Statutul Dezvoltător vine după lovitura de stat din mai 1864, nu înainte; legea rurală, după Statut.
- San Stefano și Berlin: România nu e admisă la San Stefano; independența e recunoscută la Berlin, cu condiții. Regatul vine în 1881, nu în 1877.
- Ordinea unirilor din 1918: Basarabia → Bucovina → Transilvania.
- Consiliul Dirigent e executiv; Marele Sfat Național e organul legislativ provizoriu.
Verifică-te
Opt exerciții scrise de noi, în formatul subiectelor Academiei.
1. Ordonați cronologic: A. Convenția de la Akkerman; B. intrarea în vigoare a Regulamentului Organic în Țara Românească; C. Tratatul de la Adrianopol.
A, C, B: 1826, 1829, 1831.
2. Adevărat/fals și relația: „Adunările ad-hoc din 1857 au cerut unirea Principatelor și un prinț străin; Convenția de la Paris din 1858 a hotărât unirea deplină sub un singur domn.”
Primul adevărat, al doilea fals: Convenția păstra doi domni, două guverne și două adunări.
3. Adevărat/fals și relația: „Adunarea Electivă s-a opus proiectului de lege rurală al guvernului Kogălniceanu; la 2/14 mai 1864, Cuza a dizolvat Adunarea printr-o lovitură de stat.”
Ambele adevărate, cu relație cauzală: blocajul reformei agrare a dus la lovitura de stat.
4. Programul din 1848 care cerea explicit unirea Moldovei cu Țara Românească a fost: a) Petițiunea-proclamațiune; b) Dorințele partidei naționale în Moldova; c) Petiția Națională de la Blaj; d) Proclamația de la Islaz.
b), redactat la Cernăuți în august 1848. Proclamația de la Islaz nu cuprindea unirea printre cele 22 de puncte, iar programul de la Iași și cel de la Blaj nu o cereau.
5. Ordonați cronologic: A. Declarația de la Oradea; B. unirea Basarabiei cu România; C. Congresul General al Bucovinei.
B, A, C: martie/aprilie, octombrie, noiembrie 1918.
6. Adevărat/fals și relația: „Constituția din 1866 a fost adoptată fără acordul puterilor garante; ea a introdus votul universal.”
Primul adevărat, al doilea fals: votul era cenzitar.
7. Ordonați cronologic: A. proclamarea Regatului României; B. capitularea Plevnei; C. convenția româno-rusă privind trecerea trupelor ruse.
C, B, A: aprilie 1877, noiembrie 1877, 1881.
8. Tratatul care a consfințit, în 1920, unirea Transilvaniei cu România este cel de la: a) Saint-Germain; b) Neuilly; c) Trianon; d) Sèvres.
c) Trianon, 4 iunie 1920. Saint-Germain privește Bucovina.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă „statul român modern” în tematica Academiei?
Statul construit între 1821 și 1918 prin etape succesive: autonomia regăsită, unirea Principatelor, independența și unirea tuturor provinciilor românești în 1918. Tema include și proiectele politice care au pregătit aceste etape.
Când a fost recunoscută unirea Principatelor?
Dubla alegere a lui Cuza a fost recunoscută de puteri în 1859. Unirea deplină a fost acceptată de Poartă la sfârșitul anului 1861, pe durata domniei lui Cuza, iar în ianuarie 1862 s-au format guvernul și adunarea unică.
Ce a fost Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris?
Actul cu caracter constituțional adoptat prin plebiscit după lovitura de stat din 2/14 mai 1864. A întărit puterea domnului și a creat o a doua cameră, Corpul ponderator.
De ce apar două date pentru același eveniment?
Până în 1919, România a folosit calendarul iulian (stilul vechi). Prima dată e cea din stilul vechi, a doua din calendarul gregorian: 12 zile diferență în secolul al XIX-lea, 13 după 1900.
În ce ordine s-au unit provinciile cu România în 1918?
Basarabia (27 martie/9 aprilie), Bucovina (15/28 noiembrie) și Transilvania, prin Adunarea de la Alba Iulia (1 decembrie). Unirile au fost ratificate de Parlament la 29 decembrie 1919.
Mai departe
Cele nouă teme de istorie din tematica 2026 a Academiei de Poliție, explicate una câte una: ce cuprind, cum se întreabă și în ce ordine le înveți.
România și concertul europeanDe la Congresul de la Paris și Berlin la Tripla Alianță, Antanta, Mica Înțelegere, 1940 și pacea din 1947: politica externă a României, pe etape și capcane.
Constituțiile din RomâniaDe la Statutul Dezvoltător și Constituția din 1866 la cea din 1991 și revizuirea din 2003: cine le-a adoptat, ce caracter au avut și ce cer grilele.
Grile de istoria românilorTreizeci de întrebări din 90 la Academie: cronologie, cauze și consecințe, nu date memorate.