Subiectele de admitere la Academia de Poliție din 2010: două variante, disciplină cu disciplină

Sesiunea din 2010 are arhitectura pe care o recunoști și azi: limba română, istoria românilor și o limbă străină, fiecare cu un test de 30 de întrebări cu patru variante de răspuns. Particularitatea anului e că arhiva păstrează două variante complete la fiecare disciplină — Varianta 1 și Varianta 2 —, iar la limbi străine subiecte de engleză, franceză, germană și rusă.

Durata probei din 2010 nu reiese din subiecte. Azi, Regulamentul de admitere din 2026 prevede un test grilă din trei discipline, cu 30 de întrebări pe disciplină, notate separat, și 3 ore pentru toată proba.

Subiectele nu spun cum au fost împărțite variantele între candidați. Pentru pregătire contează altceva: ai din același an două teste echivalente ca structură, dar diferite ca teme — deci două simulări separate.

La istorie, 2010 folosește deja cele trei tipuri de itemi care au rămas în subiectele Academiei: alegerea simplă (un singur răspuns corect din patru), perechea de enunțuri (decizi dacă fiecare e adevărat sau fals și dacă între ele există o relație de cauzalitate) și ordonarea cronologică a trei evenimente notate A, B, C. În acest an, cele trei tipuri sunt amestecate de-a lungul testului, nu grupate pe blocuri, așa că trebuie să schimbi modul de lucru de la o întrebare la alta.

Româna din 2010 e un test de nivel ridicat, cu accent pe analiză. Peste o treime din întrebări cer analiza frazei sau a funcțiilor sintactice, iar multe lucrează pe citate literare — versuri de Eminescu, Blaga, Bacovia, Coșbuc și proză de Creangă —, unde topica inversată și formele populare fac analiza mai grea decât pe o propoziție de manual.

Ce s-a cerut

• Norma literară: numele de locuitori formate de la nume de orașe, accentuarea unor cuvinte uzuale, imperfectul verbelor de tipul „a crea”, scrierea cu „e” și „ea” (nu „ie”, „ia”) după „ch” și „gh”, derivatele în care se ezită între „a” și „ea” după „ș” și „j”, acordul articolului adjectival din superlativ.
• Vocabular: cuvinte monosemantice, sensul unor elemente de compunere savante (de tipul „-cid”, „-fil”, „-log”), numărarea derivatelor dintr-o serie, echivalentul unei expresii populare, omonime, sinonimul unui neologism, împrumuturile vechi, anacolutul ca greșeală de construcție.
• Fonetică și punctuație (mai ales în Varianta 2): diftongi ascendenți și descendenți, numărul de sunete dintr-un cuvânt față de numărul de litere, virgula între propoziții coordonate.
• Morfologie: valorile verbului „a fi” în patru enunțuri scurte, viitorul popular cu „a avea”, pronumele de politețe, pronumele nehotărâte, locuțiunile adverbiale, conjuncțiile subordonatoare, substantivele colective, valorile lui „de”, „tot” și „cât”.
• Sintaxă: subiectivele ascunse după verbe și expresii impersonale, contragerea unei subordonate, tipurile de subiect (inclus, subînțeles, exprimat) într-o strofă, subiectul din construcții cu dativ, dativul posesiv cu funcție de atribut, circumstanțialele de mod, timp, cauză și consecutive.

Unde era greul

Cele mai costisitoare au fost întrebările de numărare: câte verbe predicative sunt într-un fragment de Creangă, câte adverbe într-un distih de Coșbuc, câte atribute substantivale în două versuri de Bacovia. O singură greșeală de încadrare strică răspunsul, iar variantele sunt apropiate numeric tocmai ca să nu poți ghici. A doua capcană: cuvintele cu mai multe valori. „De” poate fi prepoziție, conjuncție sau pronume relativ popular, „cât” poate fi adverb, adjectiv pronominal sau substantiv, „tot” poate fi adverb, adjectiv pronominal, pronume sau substantiv — și testul le-a luat pe rând.

La numărare, nu număra „din ochi”. Subliniază fiecare verb, scrie deasupra valoarea lui (predicativ, copulativ, auxiliar) și abia apoi adună. Metoda te costă un minut în plus și îți salvează punctul.

Cele două variante au o dificultate comparabilă, dar nu aceleași accente. Dacă le rezolvi pe amândouă, acoperi mult mai mult din ce testa Academia în acel an decât cu una singură. Constituțiile, începuturile statelor medievale și istoria universală a secolului XX apar în amândouă.

Dacă ai timp pentru una singură, alege-o pe cea care îți atacă punctul slab: Varianta 2 pentru fonetică și analiză pe text, Varianta 1 pentru normă și vocabular.

Istoria din 2010 acoperă tot arcul programei, de la etnogeneză la anii de după 1989, și amestecă istoria universală a secolului XX cu cea a românilor. Cine a învățat doar istoria națională a pierdut puncte la întrebări despre fascismul italian, războiul civil din Spania, politica americană de „stăvilire” a comunismului, războaiele din Coreea și Vietnam, revolta din Ungaria, Zidul Berlinului, criza rachetelor din Cuba sau intervenția sovietică din Afganistan.

Temele, pe perioade

• Originea românilor: teoria imigraționistă și autorii ei, polemica lui Hasdeu cu interpretarea latinistă a Școlii Ardelene, romanizarea și continuitatea după retragerea romană.
• Evul Mediu: primele formațiuni politice atestate documentar (Tatos, Seneslau, Mercurius, Ahtum, Litovoi), nucleul statului dobrogean, începuturile Moldovei și ale Țării Românești, lupta antiotomană de la Mircea cel Bătrân și Iancu de Hunedoara la Mihai Viteazul, statutul Transilvaniei sub suzeranitate otomană, diplomația lui Șerban Cantacuzino.
• Epoca modernă: societatea „Frăția” și „partida națională”, constituția cărvunarilor, Cuza și lovitura de stat, „monstruoasa coaliție”, redeschiderea crizei orientale, independența și consecințele ei.
• Constituțiile: bazele sistemului bicameral, revizuirea din 1884, drepturile electorale din 1923 și 1938, modelul sovietic al constituției din 1948, referendumul din 1991.
• Secolul XX: neutralitatea din 1914–1916 și curentul germanofil, Marea Unire, instaurarea comunismului (guvernele Rădescu și Groza, presiunea sovietică, „greva regală”), naționalizarea, relațiile României comuniste cu Germania Federală și cu China, pluripartidismul de după 1989.

Cum te prindeau perechile de enunțuri

Perechile false din 2010 nu erau false „de tot”: aveau un singur detaliu mutat. Un principiu marxist atribuit lui Lenin, un domnitor al Țării Românești pus pe tronul Moldovei, anul unei abdicări schimbat cu doi ani, una dintre marile puteri care nu recunoșteau guvernul Groza înlocuită cu alta, naționalizarea încurcată cu colectivizarea, anul proclamării Regatului decalat. Cine citea enunțul în diagonală recunoștea tema și bifa „adevărat”.

La ordonarea cronologică, capcana era apropierea în timp: trei evenimente din același deceniu (guvernele din 1944–1946, crizele Războiului Rece) sau din aceeași domnie (bătăliile și tratatele lui Mihai Viteazul). Aici nu ajunge să știi secolul; trebuie anul și, uneori, luna.

În 2010, arhiva are subiecte la engleză, franceză, germană și rusă, fiecare în două variante. Diferența de nivel dintre ele e vizibilă și merită știută: engleza a fost cea mai pretențioasă, germana și rusa au rămas mai aproape de gramatica de manual.

Engleza

Testul de engleză a cerut mult mai mult decât timpuri verbale. Au fost traduceri în ambele sensuri, cu expresii idiomatice care nu se pot traduce cuvânt cu cuvânt; condiționale cu „but for” și „if it hadn't been for”; construcții cu „would rather” și „would sooner” urmate de trecut; concordanța timpurilor în vorbirea indirectă; inversiunea după „only if”; verbe frazale cu sensuri greu de dedus din componente; perechi care se confundă („lie” și „lay”, „hard” și „hardly”, „few” și „a few”, „wonder” și „wander”); construcția cauzativă („to have something checked”).

Franceza

Franceza a mers pe gramatica fină: acordul participiului trecut la verbele pronominale și la cele impersonale, subjonctivul după expresii și conjuncții de concesie, de condiție sau de necesitate, concordanța timpurilor și condiționalul cu valoare de viitor în trecut, scrierea numeralelor, ordinea pronumelor pe lângă verb, pronumele relative „dont” și „où”, pluralul adjectivelor și al substantivelor în „-al”, cuvântul intrus dintr-o familie lexicală.

Germana și rusa

Germana a verificat declinarea adjectivului, substantivele cu declinare slabă (de tipul „der Student”), verbele cu prepoziție fixă, conjuncțiile subordonatoare, pronumele relative la genitiv, diateza pasivă, verbele modale, câteva verbe tari și două proverbe. Rusa a rămas la cazuri, gradele de comparație și formele verbale de bază.

Normele de limbă se judecă azi după ultimele ediții DOOM, DEX și Îndreptar, cum cere nota din tematica 2026. Subiectele vechi rămân un antrenament bun de analiză, dar dacă o formă a fost între timp reglementată altfel, la admitere contează norma în vigoare.

Temele din 2010 se regăsesc aproape toate în Anexa 5 a Regulamentului de admitere din 2026. Teoria imigraționistă, polemica lui Hasdeu și romanizarea țin de „Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”. Tatos, Seneslau, Ahtum, Litovoi, nucleul statului dobrogean și începuturile Moldovei și ale Țării Românești sunt în „Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (secolele IX–XVIII)”; Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Mihai Viteazul, Transilvania sub suzeranitate otomană și Șerban Cantacuzino, în „Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu și la începuturile modernității”. „Frăția”, constituția cărvunarilor, Cuza și Marea Unire intră în „Statul român modern”; criza orientală din 1875, independența și neutralitatea din 1914–1916, în „România și concertul european”; Statutul Dezvoltător și constituțiile din 1923, 1938, 1948 și 1991, în „Constituțiile din România”.

Marx, fascismul italian, Hitler și războiul civil din Spania țin de „Secolul XX – între democrație și totalitarism”, care cere ideologiile „în România și în Europa”; guvernele Rădescu și Groza, „greva regală”, naționalizarea și pluripartidismul de după 1989, de „România postbelică”; tratatul cu URSS din 1948 și relațiile cu R.F. Germania și cu China, de „România în perioada Războiului rece”. Episoadele Războiului Rece fără legătură directă cu România — Coreea, Vietnam, Cuba, Afganistan — nu mai au o temă a lor; le înveți doar ca fundal cronologic.

La română, normele de scriere, accentul și fonetica sunt în „Ortoepie și ortografie”; sensurile, omonimele, derivatele, expresiile și împrumuturile, în „Vocabular”; valorile lui „a fi”, viitorul popular, pronumele și substantivele colective, în „Gramatică”. Două diferențe contează: lista „Realizări propoziționale ale unor funcții sintactice” din 2026 numește atributiva, completivele, circumstanțialele de loc, timp și mod, cauzala și finala, dar nu și subiectiva, predicativa sau consecutiva, care au dat multe întrebări în 2010; iar anacolutul nu e numit (la greșelile de exprimare apar doar confuziile paronimice și pleonasmul). La limbi, tematica 2026 are doar engleza, franceza și germana — rusa rămâne exercițiu —, iar condiționalele, concordanța timpurilor, inversiunea, acordul participiului, subjonctivul, declinarea și pasivul din 2010 sunt toate numite în Anexa 5.

Exerciții scrise de noi, pe tipurile de întrebări din 2010. Încearcă întâi singur.