Subiectele de admitere la Academia de Poliție din 2018: capcana detaliului schimbat

Arhiva din 2018 are două serii: seria I (varianta A1) și seria a II-a (varianta A2). Fiecare are limba română, istoria românilor și cinci limbi străine — engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă —, câte 30 de întrebări pe disciplină.

Un detaliu de organizare spune mult despre cum se construiește un subiect: la engleză, seria I are două variante, A1 și B1. Le-am pus una lângă alta: sunt aceleași 30 de întrebări, în altă ordine. Varianta B nu e un subiect nou, ci același subiect cu întrebările amestecate.

Consecința practică: poziția unei întrebări în test nu spune nimic despre dificultatea ei. Nu te bloca la întrebarea 5 crezând că „primele sunt ușoare”; treci mai departe și revino. Între variantele A și B diferă ordinea, nu conținutul.

Formatul probei se stabilește prin anunțul fiecărei sesiuni; pentru cel actual, vezi admiterea la Academia de Poliție.

Ambele serii păstrează ordinea cunoscută — fonetică, vocabular, morfologie, sintaxă —, dar au profiluri diferite, ușor de recunoscut.

Sintaxa: elementul de relație decide tot

Partea a doua a ambelor serii a fost construită în jurul elementului de relație. Seria I a cerut termenul regent și elementul subordonator când acestea sunt locuțiuni, circumstanțialele de timp introduse prin locuțiuni conjuncționale, completivele indirecte, funcția unui pronume relativ la dativ, un predicat verbal exprimat printr-un adverb predicativ și un nume predicativ exprimat printr-o locuțiune adjectivală. Seria a II-a a mers pe subordonate introduse prin cuvinte neașteptate: o atributivă introdusă prin „că”, o cauzală introdusă prin „unde”, o completivă indirectă introdusă printr-un pronume relativ precedat de prepoziție, o circumstanțială de loc cu „încotro”.

Lecția e aceeași în ambele serii: felul subordonatei nu se ghicește după conjuncție, ci după întrebarea pusă de la regent. „Unde” nu introduce doar circumstanțiale de loc, iar „că” nu introduce doar completive directe. Pentru exercițiu pe teme, vezi româna la Academie și paronimele.

Structura e cea cunoscută — zece întrebări cu un singur răspuns, zece itemi cu două enunțuri, zece de cronologie — în ambele serii.

Seria I

Evul Mediu și începutul epocii moderne au venit prin Mihai Viteazul (Șelimbăr, unirea din 1600), cumanii, Menumorut, conflictul pentru tronul Țării Românești sprijinit de Movilești și de Polonia și legiuirile de la începutul secolului al XIX-lea. Secolul XX a adus participarea la al doilea război balcanic, fascismul italian, Holocaustul, acordul de procentaj, începutul Războiului Rece și un pod construit în cadrul CAER. Cronologiile au mers mult spre România de după 1989: fenomenul Piața Universității, primele alegeri libere, alternanța la putere, constituția care a introdus Avocatul Poporului, aderarea la NATO, președinții de după Revoluție. Au apărut și decretele de zi cu zi ale regimului comunist — de la lagărele de muncă până la evidența mașinilor de scris și „alimentația rațională”.

Seria a II-a

Aici au contat personajele de plan secund: șefi locali din Dobrogea și din Transilvania secolelor X–XIV, fondatorii societății secrete „Frăția”, un ministru țărănist din guvernul Groza, un lider comunist care a cerut o intervenție militară fermă împotriva revoluției maghiare din 1956, presa mișcării naționale din Basarabia anului 1917. Istoria universală a fost consistentă: Carta 77, reforma constituțională franceză din 1962, Republica de la Weimar, ascensiunea lui Hitler, legislația rasială nazistă. Cronologiile au cerut tratatele de pace ale Imperiului Otoman din secolele XVII–XVIII, ordinea constituirii comitatelor din Transilvania și a apariției unor lucrări despre originea românilor.

Dacă 2018 are o lecție de reținut, ea stă în itemii cu două enunțuri. Multe enunțuri false arată perfect: evenimentul e real, contextul e corect, formularea e de manual. Doar un nume sau o dată au fost înlocuite cu altele din aceeași familie. Câteva exemple, parafrazate:

• organizația legionară e pusă pe seama lui A.C. Cuza — în realitate o conducea Corneliu Zelea Codreanu, iar A.C. Cuza conducea altă grupare de extremă dreaptă, LANC;
• tratatul încheiat de Mircea cel Bătrân la Brașov, în 1395, e atribuit unui principe din familia Báthory — partenerul real a fost Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei;
• „Alexiada” e atribuită unui împărat bizantin, Ioan Tzimiskes — autoarea ei este Ana Comnena;
• Dictatul de la Viena e datat 23 august 1939 — a avut loc la 30 august 1940, iar data din enunț e cea a pactului Ribbentrop–Molotov;
• tezele lui Lenin din 1917 sunt numite „din iulie” — erau „din aprilie”; „Tezele din iulie” sunt ale lui Ceaușescu, din 1971;
• domnul pământean din 1822 are prenumele schimbat, titlul de despot trece de la Dobrotici la fiul său, Ivanco, iar semnarea Tratatului NATO e mutată cu o lună.

Regula: un enunț „aproape adevărat” este fals. Citește fiecare nume propriu și fiecare dată ca și cum ar fi singurul lucru din enunț. Dacă un nume ți se pare doar „cunoscut”, nu e destul — întreabă-te dacă e cel potrivit pentru acest eveniment.

Asta cere un anumit fel de învățare: nu liste de nume, ci perechi nume–eveniment–an (Codreanu – Legiunea – 1927; A.C. Cuza – LANC – 1923). Capcanele din 2018 lovesc exact în confuzia dintre personaje sau documente cu nume asemănătoare. Pentru exercițiu pe teme, grilele de istoria românilor sunt locul potrivit.

La engleză, seria I a fost plină de expresii idiomatice: a ține pasul cu vecinii, a se distra de minune, a fi tras pe dreapta de poliție, a fi pe drumul greșit, a vedea partea bună a lucrurilor, nicio fărâmă de dovadă. Gramatica a venit prin „which … better”, „the former / the latter”, „it's high time” cu trecutul, verbe modale la trecut, „no sooner … than” și o frază românească cu condițional trecut, de tradus cu inversiune. Seria a II-a a deschis cu trei condiționale la rând, apoi „provided that”, „lest … should”, viitorul perfect, expresii („a pierde firul”, „a lua binele cu răul”) și acordul substantivelor colective de tipul „crew”.

La franceză, seria I a avut o întrebare-capcană clasică: „quoi que” față de „quoique”, puse una după alta, apoi prepozițiile cu nume de țări, „jouer au / du”, „faire du / de la” și acordul participiului la verbele pronominale — unde „se sont donné rendez-vous” și „se sont succédé” rămân neacordate. La germană au dominat subordonatele și terminațiile adjectivului, la spaniolă — pronumele combinate, superlativul absolut și comparația de egalitate, iar la rusă — proverbe de completat, sinonime, cuvinte din aceeași familie și conjuncții.

Cele două serii din 2018 sunt bune ca test de progres după subiectele din 2017, care au același tipar. După ele, subiectele din 2019 aduc o probă de română mai încărcată de vocabular.

Regulamentul de admitere din 2026 păstrează formatul din 2018 — test grilă la istorie, limba română și o limbă străină, câte 30 de întrebări pe disciplină —, cu 3 ore pentru toată proba. Limba străină se alege doar dintre engleză, franceză și germană, deci rusa și spaniola din 2018 rămân exercițiu.

La istorie, ambele serii se sprijină pe temele din Anexa 5. Lucrările lui Olahus, Șincai și Hașdeu despre originea românilor țin de „Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”. Cumanii, Menumorut, Gyula, Ivanco, Țara Cavarnei, cavalerii teutoni, comitatele și Sfatul domnesc intră în „Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (secolele IX–XVIII)”; Mihai Viteazul, Movileștii, tratatul de la Brașov, Nicopole și păcile de la Karlowitz, Passarowitz și Kuciuk-Kainargi, în „Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu și la începuturile modernității”. Legiuirea Caragea, „Frăția”, programele de la 1848, monstruoasa coaliție și Consiliul Național Român Central sunt în „Statul român modern”; San Stefano și Berlinul, al doilea război balcanic, Mica Înțelegere, Înțelegerea Balcanică și Dictatul de la Viena, în „România și concertul european”; legile fundamentale din 1866, 1923 și 1938 și constituția care a introdus Avocatul Poporului, în „Constituțiile din România”; fascismul, Weimarul, legislația rasială nazistă, Holocaustul și legionarii, în „Secolul XX – între democrație și totalitarism”; decretele regimului comunist, abdicarea regelui Mihai, primele alegeri libere și alternanța la putere, în „România postbelică”; acordul de procentaj, Fulton, NATO, Planul Valev, CAER și Carta 77, în „România în perioada Războiului rece”. Reforma constituțională franceză din 1962 e singura întrebare fără sprijin clar într-o temă.

La română, fonetica — hiatul, grupurile de litere, semivocalele, accentul și omografele — ține de „Ortoepie și ortografie”, care numește explicit „corespondența sunet-literă” și „variantele accentuale”; neologismele (împrumuturile), paronimele, pleonasmul, compusele, derivatele și antonimele, de „Vocabular”. Imperativul, diateza pasivă cu „a fi”, substantivele colective și prepoziția sunt capitole din „Gramatică”, iar atributiva, completivele și circumstanțialele de timp, loc și cauză sunt chiar în lista „Realizări propoziționale” a tematicii. Nu sunt numite: tautologia, masa vocabularului, subiectiva și adverbul predicativ. Tematica numește în schimb complementul și completiva prepozițională, deci subordonatele pe care baremul din 2018 le numea completive indirecte, dar care depind de un verb sau de un adjectiv cu prepoziție fixă, se analizează azi ca prepoziționale.

La engleză, condiționalele, inversiunea, verbele modale, structurile cu comparativul, substantivele colective și expresiile idiomatice sunt toate în lista din Anexa 5. La franceză, acordul participiului trecut și exprimarea concesiei („quoique”); la germană, topica în subordonată și declinarea adjectivului.

Cinci itemi scriși de noi, pe modelul probelor din 2018.