Subiectele de admitere la Academia de Poliție din 2013: ortografie numărată, istoriografie și construcții cauzative

Foile de subiect din 2013 poartă mențiunea „Sesiunea iulie 2013” și precizează că fiecare întrebare are un singur răspuns corect. Arhiva păstrează un set pe disciplină: limba română, istoria românilor și patru limbi străine — engleză, franceză, germană și spaniolă —, fiecare cu 30 de întrebări cu câte patru variante. Durata probei nu reiese din foile de subiect. Azi, Regulamentul de admitere din 2026 prevede un test grilă din trei discipline, cu 30 de întrebări pe disciplină, notate separat, și 3 ore pentru toată proba.

La istorie, primele zece întrebări sunt cu alegere simplă, iar restul alternează perechi de enunțuri și ordonări cronologice, fără blocuri fixe, spre deosebire de 2012. La română, testul pornește de la fonetică și vocabular, trece printr-un grup de întrebări de ortografie și morfologie și se încheie cu subordonatele și funcțiile sintactice.

Fonetică și vocabular

Testul a început cu pronunția lui „x”, cu accentul, cu definiția diftongului — o întrebare de teorie pură, la care mulți se încurcă între „vocală și semivocală” și „două vocale” — și cu triftongii de structura semivocală–vocală–semivocală. Au urmat vocabularul fundamental, familia lexicală a verbului „a face” (unde capcana erau neologismele cu aer de rudă, venite din latină pe altă cale), sensul unui neologism care se confundă ușor cu paronimul lui și derivatele cu sufixe.

Ortografia: greșelile se numără

Distinctiv pentru 2013 sunt două întrebări în care nu alegeai forma corectă, ci numărai greșelile dintr-un enunț scurt. Erorile erau de tipul celor care se fac zilnic în scris: „i” sau „ii” la conjunctiv și la imperativ, infinitivul scris cu „ii” după auxiliarul viitorului sau al condiționalului, o cratimă de prisos, o virgulă pusă înaintea lui „și” copulativ. Când numeri, o greșeală scăpată sau una inventată dă alt răspuns, iar variantele sunt numere consecutive, deci nu poți aproxima.

Tot aici: forma de prezent a verbului „a trebui” la persoana a III-a, substantivele mobile (își schimbă forma după gen: „profesor – profesoară”) și cele epicene (o singură formă pentru ambele sexe: „rândunică”, „pițigoi”), cazul substantivelor după prepoziții și locuțiuni care cer acuzativ, genitiv sau dativ („cu”, „în spatele”, „datorită”).

Subordonatele deghizate

Partea de frază a fost scurtă, dar alunecoasă. „Să fi” urmat de participiu putea introduce o condițională; „dacă” putea introduce o subiectivă, reluată în principală printr-un pronume; „ca și cum” după un verb copulativ dădea o predicativă, nu o modală; „să” după un verb impersonal dădea din nou subiectiva. O întrebare a cerut contragerea unei subordonate reluate în principală printr-un pronume („…, o recunoaștem”), alta termenul regent al unei circumstanțiale, care era o locuțiune verbală.

Funcțiile sintactice

Ultimele întrebări au mers pe cazuri-limită: apoziția, substantivul în vocativ (fără funcție sintactică) într-o replică din Caragiale, acordul predicatului cu un subiect multiplu ale cărui părți sunt legate prin conjuncții diferite, valoarea de prepoziție a lui „a” într-o construcție de tipul „miroase a…”, o locuțiune substantivală cu funcție de subiect într-un vers de Eminescu, diferența dintre complementul comparativ și numele predicativ în două enunțuri aproape identice.

Dacă un an din această perioadă merită numit „anul istoriografiei”, acela e 2013. Peste un sfert din test a cerut autori, lucrări și teorii despre originea poporului român.

• Umaniștii și primele mărturii: primul cărturar care a reprodus o propoziție în limba română, harta pe care numele Daciei acoperă tot teritoriul locuit de români, ordinea scrierilor unor umaniști și cărturari din secolele XV–XVIII.
• Teoriile imigraționiste: unde plasa Sulzer formarea românilor, reluarea teoriei de către Roesler după dualismul austro-ungar, lucrările lui Benkő, Sulzer și Roesler puse în ordine, contestările venite din partea unor cărturari maghiari și replica istoricilor români.
• Emanciparea românilor din Transilvania: programul lui Inochentie Micu-Klein și apariția primelor teorii tendențioase în secolul al XVIII-lea.

Restul testului a acoperit Evul Mediu transilvănean (autonomiile românești, districtele, congregațiile și politica lui Ludovic I), primii domni ai Moldovei și ai Țării Românești, documentele programatice de la începutul secolului al XIX-lea, instituțiile Convenției de la Paris, diplomația independenței din 1876 și operațiunile de la Plevna, Marea Unire (Consiliul Dirigent, ordinea actelor de unire din 1918), fascismul italian și totalitarismele, și politica externă a României comuniste: primirea în ONU, retragerea trupelor sovietice, Declarația din aprilie 1964, vizita lui de Gaulle și critica lui Gorbaciov din 1987.

Unde s-a greșit

Istoriografia e un teren în care detaliile arată la fel: nume străine, titluri în latină și germană, secole apropiate. Perechile de enunțuri au folosit exact asta, cu un secol schimbat sau cu un an de publicare decalat. În politica externă comunistă, capcana a fost un lider sovietic pus în locul altuia la retragerea trupelor din 1958. Regula de lucru: pentru fiecare autor, o fișă cu secolul, lucrarea, teza și cine i-a răspuns.

Engleza

Dacă ar fi să alegi o singură structură urmărită de engleza din 2013, aceea e construcția cauzativă — „have / get something done” —, care a apărut în patru întrebări, în forme diferite: cu un obiect lucru, cu un obiect persoană urmat de infinitiv scurt, la mai-mult-ca-perfect într-o relatare despre un telefon furat, după „would like”. Restul testului a verificat cuantificatorii („few”, „little”, „a little”), un superlativ de loc neregulat, adverbul care determină un adjectiv, articolul cu nume de munți și de popoare, „wish” urmat de „would” pentru o nemulțumire, question tags după „everybody”, vorbirea indirectă cu întrebări, verbele modale de deducție la trecut, pasivul la prezent continuu și subjonctivul după „insist”.

Franceza

Franceza a insistat pe partitiv și pe „de” după expresii de cantitate și după negație, pe acordul adjectivelor (inclusiv feminine neregulate), pe numerale și date, pe pronumele „y” și „en” la imperativ (unde „-s” revine: „parles-en”, „vas-y”), pe acordul participiului cu complementul direct, pe pluralul substantivelor compuse, pe inversiunea în întrebare, pe alegerea dintre indicativ și subjonctiv după o expresie de certitudine, după un superlativ și după o negație de tipul „je ne crois pas”, și pe acordul participiului la verbele pronominale reciproce. Au mai fost două expresii idiomatice de înțeles.

Germana și spaniola

Germana din 2013 a fost vizibil mai elementară decât engleza și franceza din același an: comparativul și superlativul, terminațiile adjectivului, articolul, „kein” la acuzativ, prepoziția cu nume de țări la plural, posesivele „sein” și „ihr”, pluralul substantivelor, participiile verbelor tari și ale celor cu particulă separabilă, „um… zu”, pasivul la prezent. Spaniola a combinat gramatica de bază — numerale ordinale, superlativul absolut, articolul, pronumele după prepoziție — cu subjonctivul, condiționala ireală și vorbirea indirectă.

Diferența de nivel dintre limbi nu e o regulă; e ce arată subiectele din acest an. Alege limba în care ești cu adevărat solid, nu pe cea care pare mai ușoară într-un an anume.

Tema dominantă din 2013 are corespondent direct în Anexa 5 a Regulamentului de admitere din 2026: „Romanitatea românilor în viziunea istoricilor” e exact ce s-a cerut despre della Valle, Bonfini, Verancsics, Honterus, Felmer, Sulzer, Benkő, Roesler, Huszti și Xenopol. Autonomiile și districtele românești din Transilvania, congregațiile, politica lui Ludovic I și primii domni ai Moldovei și ai Țării Românești țin de „Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (secolele IX–XVIII)”. Programul lui Inochentie Micu-Klein, documentele de la începutul secolului al XIX-lea și Marea Unire (Declarația de la Oradea, Consiliul Dirigent, actele de unire din 1918) intră în „Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari”; nota din 1876 și Plevna, în „România și concertul european”; Constituția cărvunarilor, Convenția de la Paris și Statutul Dezvoltător, în „Constituțiile din România”.

Legea corporațiilor din Italia și maturizarea totalitarismelor țin de „Secolul XX – între democrație și totalitarism”; guvernul Rădescu, legea agrară din 1945 și sovromurile, de „România postbelică”; ONU, retragerea trupelor sovietice, Declarația din aprilie 1964, vizita lui de Gaulle, discursul lui Gorbaciov și cronologia Fulton – Planul Marshall – NATO, de „România în perioada Războiului rece”. Practic nimic din istoria anului nu iese din tematica de azi.

La română, pronunția lui „x”, accentul, diftongul, triftongul și scrierea cu „i” și „ii” sunt în „Ortoepie și ortografie”; familia lexicală, paronimele și derivatele, în „Vocabular”; genul substantivelor, cazul după prepoziții, vocativul, apoziția, acordul predicatului cu subiectul multiplu și numele predicativ, în „Gramatică”, unde tematica le numește pe toate. Vocabularul fundamental nu e numit în tematica 2026, iar dintre subordonatele din 2013 subiectiva și predicativa lipsesc din lista „Realizări propoziționale ale unor funcții sintactice”; condiționala apare prin „construcții concesive și condiționale”. Formele se judecă după ultimele ediții DOOM, DEX și Îndreptar, cum cere nota din tematică.

La limbi, tematica 2026 are doar engleza, franceza și germana; spaniola din 2013 rămâne exercițiu. Construcția cauzativă intră la engleză în „construcții cu infinitivul și cu participiul”, alături de pasiv, modale, articol, întrebări disjunctive și vorbirea indirectă; la franceză, tematica numește locul pronumelor complement în fraza imperativă, pronumele „en” și „y”, partitivul și subjonctivul; la germană, negația cu „kein”, declinarea, prepozițiile și construcțiile infinitivale de tipul „um… zu”.

Exerciții scrise de noi, pe temele distinctive ale anului.