Subiectele de admitere la Academia de Poliție din 2017: două serii și itemi cu patru enunțuri

Spre deosebire de 2016, când seturile purtau numele facultăților și ale formelor de învățământ, documentele din 2017 sunt împărțite pe serii: seria a II-a (varianta A2) și seria a III-a (varianta A3). Fiecare serie are probele complete — limba română, istoria românilor și cinci limbi străine (engleză, franceză, germană, rusă, spaniolă) —, câte 30 de întrebări pe disciplină.

Două serii înseamnă două subiecte diferite, date unor grupe diferite de candidați. Comparația lor e instructivă: arată ce consideră autorii „echivalent”. Structura e identică la fiecare disciplină, dificultatea e apropiată, dar alegerea temelor diferă destul de mult încât o pregătire pe „capitolele probabile” să nu funcționeze. Candidatul din seria a II-a a avut o istorie cu accent pe Evul Mediu, cel din seria a III-a — una cu accent pe secolul XX și pe istoriografie.

Formatul probei se stabilește prin anunțul fiecărei sesiuni. Pentru formatul actual, vezi pagina despre admiterea la Academie.

Trăsătura anului la română e un tip de item folosit rar în anii dinainte, care apare acum în ambele serii: patru propoziții numerotate de la 1 la 4 și variante de răspuns de forma „1, 2, 3” sau „2, 4”. Trebuie să judeci fiecare propoziție separat și abia apoi să alegi combinația. E mai greu decât pare, pentru că o singură propoziție judecată greșit schimbă tot răspunsul — și nu poți „ghici” după aspectul variantelor.

Pe acest tipar s-au cerut:

• formele adjectivului pronominal de întărire (însumi, înseși, înșiși, înșine), puse la cazuri și genuri diferite;
• pronumele negativ față de alte valori ale acelorași cuvinte — „nimic” pronume, dar „nimicuri” substantiv, „niciun” adjectiv;
• valorile unui cuvânt în patru contexte — un substantiv care poate deveni adverb de timp, un „nouă” care poate fi numeral, pronume personal sau chiar substantiv („un nouă la examen”);
• acordul predicatului cu subiecte legate prin „nu …, ci …”, prin „sau” ori prin „și”.

Metoda pentru itemii numerotați: notează pe ciorna fiecărei propoziții un „da” sau un „nu”, fără să te uiți la variante. Abia apoi caută combinația. Dacă nu există exact combinația ta, reverifică propoziția de care erai cel mai puțin sigur.

Ordinea capitolelor s-a păstrat din 2016 — fonetică, vocabular, morfologie, sintaxă —, dar cele două serii au pus greutatea în locuri diferite.

Ce au avut ambele serii în comun e partea de final: funcțiile sintactice ale unor cuvinte mici — un pronume relativ, un adverb, un pronume nehotărât — care își schimbă funcția de la o propoziție la alta. Aici nu ajută memorarea; ajută doar întrebarea pusă corect de la regent la cuvânt.

Un detaliu care s-a dovedit util mai târziu: paronimul din seria a III-a, „conjectură”, a revenit în 2020, de data asta ca întrebare de sinonimie. Cuvintele rare din subiectele vechi merită trecute într-un caiet de vocabular, cu sensul lor și cu perechea cu care se confundă. Pentru metodă, vezi paronimele și acordul predicatului cu subiectul.

Structura rămâne cea din 2016: zece întrebări cu un răspuns, zece itemi cu două enunțuri, zece itemi de cronologie. Temele, însă, au avut accente diferite în cele două serii.

Seria a II-a

Evul Mediu a ocupat mult loc: alianța lui Mircea cel Bătrân cu Polonia, Dobrogea și Nicopole, relațiile lui Ștefan cel Mare cu Polonia și Ungaria, intervențiile lui Iancu de Hunedoara în Țara Românească, căderea Timișoarei, „țările” românești atestate în documente (Hațeg, Maramureș, Bârsa). La epoca modernă au apărut documentele de la 1821 până la 1848, codurile de legi de la începutul secolului al XIX-lea și primul guvern unitar al Principatelor. Perioada comunistă a venit cu instaurarea guvernului Groza, colectivizarea și legislația represivă de după 1945.

Seria a III-a

Aici a dominat secolul XX: regimul legionar, intrarea în războiul din Est, doctrina economică a național-țărăniștilor, relațiile României cu Moscova în anii ’50–’60, funcțiile de șef al statului, de la Prezidiul Marii Adunări Naționale până la președinția de după 1989. Istoria universală a avut o cronologie cu trei crize internaționale de după 1945 și una despre politica americană de stăvilire a comunismului. Surpriza au fost doi itemi de cronologie despre cărți de istorie: ordinea în care au apărut lucrările lui Roesler, Xenopol și Onciul, respectiv ale lui Gheorghe Brătianu, Vlad Georgescu și Catherine Durandin. Cine a învățat istoriografia doar ca „cine ce susține”, fără repere de timp, a pierdut aici.

Ce s-a schimbat la itemii cu două enunțuri

În 2016, răspunsul cel mai frecvent fusese „ambele adevărate, fără legătură cauzală”. În 2017, varianta cu legătură cauzală a fost corectă mult mai des: perechi de tipul cauză–efect despre pacea lui Decebal cu Domițian, despre planul lui Mihai Viteazul de a intra în Transilvania sau despre confirmarea domnilor de către puterea suzerană. Lecția: nu există un răspuns „favorit” pe care să mizezi. Fiecare pereche se judecă pe conținut.

La engleză, cele două serii au avut profiluri diferite. Seria a II-a a insistat pe inversiune („hardly … when”, „not until … did”, „little did we”), pe timpurile viitoare (viitorul continuu, viitorul perfect continuu), pe condiționale și pe expresii de tipul „a dormi buștean” sau „a cheltui bani ca pe apă”. A avut și vocabular apropiat de meserie: deținere ilegală de arme, o descindere a poliției, stingătoare pe incinta unei clădiri.

Seria a III-a a mers pe traducere: patru fraze românești de ales traducerea corectă în engleză, plus un item invers, din vorbire indirectă în vorbire directă. Restul a cerut pasivul cu verbe de relatare („se spune că…”), inversiunea după „should” în condiționale, deducția la trecut cu verbe modale și expresii precum „a refuza o ocazie de aur”.

La franceză (seria a II-a) au apărut omofonele, adjectivul „tel” acordat, construcția „plus …, plus …”, conjunctivul după expresii de posibilitate și de scop, concordanța timpurilor și participiul verbului „se rendre compte”, care nu se acordă. La germană (seria a III-a) s-a folosit mult formatul invers — „care variantă e greșită?” —, cu comparative, superlative, confuzia dintre „dass” și „das” și prepoziții cu genitivul. La spaniolă au apărut câteva expresii idiomatice („con pelos y señales”, „pedir a gritos”), dar greul l-au dus formele și modurile verbului; la rusă, acordul adjectivului cu substantivul și cazurile.

Cele două serii din 2017 se lucrează bine în pereche: dă seria a II-a, corectează, învață pe capitolele unde ai greșit, apoi dă seria a III-a după o săptămână. Dacă scorul crește, metoda funcționează. Pentru anii vecini, vezi subiectele din 2016 și subiectele din 2018; pentru exercițiu pe teme, româna la Academie.

Formatul din 2017 — trei discipline, câte 30 de întrebări — e și cel din regulamentul de admitere din 2026, care fixează durata probei la 3 ore și limitează limba străină la engleză, franceză sau germană. Rusa și spaniola din 2017 rămân doar exercițiu.

La istorie, temele ambelor serii se așază pe cele nouă teme din Anexa 5. Densușianu, Anonymus despre Gelu și cărțile lui Roesler, Xenopol, Onciul, Gheorghe Brătianu, Vlad Georgescu și Catherine Durandin țin de „Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”. „Țările” Hațegului, Maramureșului și Bârsei, districtele românești, Unio Trium Nationum, confirmarea domnilor de către puterea suzerană și rușfeturile intră în „Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (secolele IX–XVIII)”; alianța lui Mircea cu Polonia, Nicopole, Ștefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, căderea Timișoarei și planul lui Mihai Viteazul, în „Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu și la începuturile modernității”. Cererile de la 1821, actele lui Câmpineanu, codurile Callimachi și Caragea și primul guvern unitar sunt în „Statul român modern”; Akkerman, Balta Liman, Tratatul de la Paris și Livadia, în „România și concertul european”; constituțiile din 1866, 1923 și 1991, în „Constituțiile din România”; regimul legionar, doctrina „porților deschise” și Noaptea de cristal, în „Secolul XX – între democrație și totalitarism”; guvernul Groza, colectivizarea și legislația represivă, în „România postbelică”; CAER, Planul Valev, NATO și crizele Suez și Cuba, în „România în perioada Războiului rece”. Fără temă proprie rămân pacea lui Decebal cu Domițian, adică Antichitatea, și întrebări pur externe, ca votul femeilor în SUA.

La română, conținutul itemilor numerotați e numit explicit în tematică: adjectivul pronominal de întărire, pronumele negativ, acordul predicatului cu subiectul; la fel supinul și locuțiunile. Hiatul, accentul și despărțirea în silabe țin de „Ortoepie și ortografie”, unde intră și scrierea numelor străine („scrierea și pronunția cuvintelor de origine străină”); paronimele, pleonasmul, familia lexicală, compunerea, derivarea și conversiunea, de „Vocabular”. Nu sunt numite în tematică tautologia, substantivele epicene, masa vocabularului și numeralul adverbial (la numeral, tematica cere doar cardinalul și ordinalul). Iar subiectivele, frecvente în ambele serii, lipsesc din lista „Realizări propoziționale ale unor funcții sintactice”, care numește atributiva, completivele și circumstanțialele de loc, timp, mod, cauză și scop.

La engleză, inversiunea, condiționalele, pasivul, verbele modale, vorbirea indirectă și expresiile idiomatice sunt în lista din Anexa 5; traducerile din seria a III-a nu au corespondent în tematica de engleză. La franceză sunt numite concordanța timpurilor, conjunctivul și acordul participiului trecut; la germană, gradele de comparație și prepozițiile cu genitivul.

Cinci itemi scriși de noi, pe modelul probelor din 2017.