Scrierea cu i, ii, iii: de unde vine fiecare i și cum îi numeri în grile

Numărul de i de la finalul unui cuvânt nu se alege după ureche — în vorbire, diferența dintre „copii” și „copiii” abia se aude. Se obține prin adunare. Un i poate veni din trei locuri: din rădăcina cuvântului, din desinența de plural (sau de persoană, la verbe) și din articolul hotărât de la plural, care la masculin este tot un -i.

Iei deci forma de bază, pui desinența, apoi adaugi articolul dacă e nevoie de el. Cine face socoteala asta o dată pe fiecare tip de cuvânt nu mai greșește, pentru că regula e aceeași peste tot.

Pluralul nearticulat are cu un i mai puțin decât pluralul articulat. Afli întâi forma fără articol („copii”, „membri”), apoi te întrebi dacă propoziția cere articolul. Dacă îl cere, adaugi un singur i.

Din tabel se vede și de ce la „miniștri” sau „membri” nu există trei i: rădăcina se termină în consoană (miniștr-, membr-), deci primul i e desinența, iar al doilea, dacă apare, e articolul. La „copil” și „fiu”, rădăcina (copi-, fi-) aduce deja un i, de aceea forma articulată ajunge la trei.

Unde e în tematica 2026: scrierea cu i, ii, iii nu are un rând separat, ci decurge din conținuturi cerute la ambele concursuri — „Substantivul: genul, numărul, cazul” cu articolul hotărât, „acordul adjectivului cu substantivul” și flexiunea verbului „în raport cu numărul, persoana, modul și timpul”. Le găsești în capitolul «I. Limba română», secțiunea «Gramatică», atât în tematica școlilor postliceale M.A.I., cât și în Anexa nr. 5 a Academiei de Poliție.

Toată dificultatea stă în a doua întrebare: e nevoie de articol sau nu? Testul cel mai sigur e înlocuirea cu un cuvânt obișnuit, la care auzi clar diferența. Pui în locul formei cu probleme „elevi / elevii” sau „polițiști / polițiștii”. Dacă în propoziție se potrivește „elevii”, scrii forma articulată („copiii”, „miniștrii”); dacă se potrivește „elevi”, scrii forma fără articol („copii”, „miniștri”).

Atenție la perechile care seamănă: „acești copii”, dar „copiii aceștia” — demonstrativul pus înainte cere substantivul fără articol, cel pus după îl cere cu articol. La fel, „ambii părinți”, dar „amândoi părinții”, și „mulți membri”, dar „toți membrii”.

La genitiv-dativ plural nu mai apare problema celor trei i: articolul e „-lor” și se adaugă la forma nearticulată — copiilor, fiilor, miniștrilor, membrilor. Forme ca „copiiilor” sau „membriilor” nu există.

Femininele: „capitala țării”

Aceeași socoteală apare la genitiv-dativ singular, la substantivele feminine. Forma articulată se face din forma de plural plus articolul -i: țară → țări → țării, carte → cărți → cărții, lucrare → lucrări → lucrării. Deci „legile țării”, „coperta cărții”, „concluziile lucrării”. Fără articol, forma rămâne cu un singur i: „legile unei țări”. Greșeala tipică din grile e „capitala țări”, cu articolul pierdut.

Adjectivele se comportă la fel ca substantivele, cu o singură particularitate: articolul stă pe primul cuvânt al grupului. Când adjectivul vine înaintea substantivului, articolul se mută pe adjectiv, iar substantivul rămâne nearticulat.

Dacă adjectivul stă după substantiv, articolul rămâne pe substantiv și adjectivul își păstrează forma fără articol: colegii noi, prietenii vechi, norii negri. Nu se scrie niciodată articolul de două ori, deci nici „noii colegii”, nici „colegii noii”.

„Propriu” e adjectivul care prinde cei mai mulți candidați: „cu propriii mei ochi” are trei i, pentru că rădăcina (propri-) aduce unul, pluralul al doilea și articolul al treilea. Fără articol: „are metode proprii”.

La verbe, al doilea i vine de obicei din desinența persoanei a II-a singular. Când rădăcina se termină în i, desinența se adaugă și apar doi: tu știi, tu scrii, tu vii, tu ții și, la conjunctiv, să știi, să scrii, să vii, să ții. Forme ca „tu ști” sau „să scri” pierd desinența și sunt greșite.

Verbul care produce cele mai multe greșeli e „a fi”, pentru că aceeași silabă apare în forme diferite:

Testul care le desparte fără greș: pune în loc verbul „a rămâne”. Unde iese forma de infinitiv „rămâne”, scrii „fi”: vei rămâne → vei fi, ai rămâne → ai fi, nu rămâne → nu fi. Unde iese „rămâi”, scrii „fii”: rămâi atent → fii atent, să rămâi → să fii.

A doua verificare: după „să fi” urmează un participiu („să fi fost”, „să fi învățat”), iar forma e aceeași la toate persoanele — „eu să fi știut”, „tu să fi știut”, „ei să fi știut”. „Să fii” e urmat de un adjectiv sau de un substantiv („să fii sincer”, „să fii polițist”) și se folosește doar pentru „tu”.

Atenție la pasiv: și „să fii” poate fi urmat de un participiu, când „tu” suferă acțiunea — „Vrei să fii ales în comisie” (să rămâi ales, prezent). „Să fi ales” e altceva: conjunctivul perfect al lui „a alege”, cu sens de trecut, la orice persoană — „Ar fi fost mai bine să fi ales altă variantă”.

Grilele pe această regulă vin de obicei sub forma „Identificați enunțul scris corect” sau „Precizați varianta care conține o greșeală de ortografie”. Formele greșite sunt alese chiar din situațiile de mai sus:

O capcană mai subtilă: „copii” e și pluralul lui „copie” („trei copii ale actului”), cu accentul pe o: cópii. Forma articulată e însă „copiile”, nu „copiii”, așa că trei i înseamnă întotdeauna copiii-persoane.

Șapte propoziții scrise de noi. Alege forma, apoi deschide explicația.