Adjectivul și adverbul: gradele de comparație, acordul și capcanele din grile

Adjectivul arată o însușire a unui obiect și se acordă cu substantivul pe care îl determină: „candidat atent”, „candidate atente”. Adverbul arată împrejurarea sau felul în care se petrece o acțiune și nu își schimbă forma: „scrie atent”, „scriu atent”. Aceeași formă poate fi, după context, adjectiv sau adverb, iar grilele exploatează tocmai asta.

Numeralul, care în tematică urmează adverbului, are pagina lui: numeralul — reguli de scriere.

Unde e în tematica 2026: ambele tematici de limba română, secțiunea «Gramatică», cer „Adjectivul; gradele de comparație; articolul demonstrativ; acordul adjectivului cu substantivul; topica adjectivului; adjectivul participial; posibilități combinatorii ale adjectivului” și „Adverbul; tipuri de adverbe (de mod, de timp, de loc)”. Anexa nr. 5 a Academiei de Poliție adaugă la adverb „gradele de comparație”. La școli, evaluarea ține cont de DOOM2 și DOOM3, fără elementele tratate diferit; la Academie se folosesc ultimele ediții ale DOOM, DEX și Îndreptarului.

Adjectivul se acordă cu substantivul în gen, număr și caz. După câte forme are, e de patru feluri:

Greșeala de acord cea mai frecventă apare la genitiv-dativ feminin singular, unde adjectivul ia aceeași formă ca la plural: „directoarea școlii generale”, „membrii comisiei centrale”, nu „școlii generală”. Adjectivele invariabile nu se acordă deloc: „pantofi maro”, „funde roz”, „suntem gata”.

„Posibilitățile combinatorii” ale adjectivului, cerute de tematică, înseamnă că și el poate avea completări: un complement prepozițional („mândru de rezultat”), un complement indirect („fidel prietenilor”) sau un adverb care îi arată gradul („foarte atent”). Acordul numelui predicativ exprimat prin adjectiv e tratat la acordul predicatului cu subiectul.

La adjectiv, „cel” din superlativul relativ se acordă cu substantivul: „cea mai atentă candidată”, „cei mai atenți candidați”, „celei mai atente candidate”. La adverb, „cel” rămâne invariabil: „Ea a răspuns cel mai repede.”, nu „cea mai repede”. DOOM3 precizează că regula se aplică și când adverbul la superlativ determină un adjectiv: „eleva cel mai bine pregătită”, „elevii cel mai bine pregătiți”. Excepție: la începutul grupului nominal, unde „cel” marchează și caracterul hotărât, se acordă: „Cei mai bine pregătiți (elevi) au reușit.” (DOOM3 înregistrează acest „cel” invariabil ca adverb, marcă a superlativului.)

Unele adjective nu au grade de comparație, pentru că sensul lor e deja maxim, minim sau absolut: optim, maxim, minim, superior, inferior, ultim, principal, unic, excelent. „Cel mai optim”, „mai superior”, „foarte excelent”, „cel mai principal” sunt pleonasme — vezi pagina despre pleonasm.

Tot fără grade sunt adjectivele care arată o categorie, nu o însușire măsurabilă: „raport anual”, „an școlar”. La adverb (grade cerute explicit la Academie), au grade adverbele de mod („mai clar”, „foarte bine”) și câteva adverbe de timp și de loc care arată o măsură: „mai devreme”, „mai târziu”, „mai aproape”, „mai sus”. „Aici”, „acum”, „ieri” nu au.

Articolul demonstrativ — cel, cea, cei, cele, la genitiv-dativ celui, celei, celor — leagă un adjectiv de substantivul pe care îl determină: „candidatul cel nou”, „Ștefan cel Mare”, și apare în superlativul relativ („cel mai bun”). Manualele mai vechi îl numeau „articol adjectival”. Se acordă cu substantivul („candidata cea nouă”, „candidatului celui nou”), dar în numele de tipul „Ștefan cel Mare” rămâne neschimbat la genitiv-dativ: „domnia lui Ștefan cel Mare”, nu „lui Ștefan celui Mare” (DOOM2 și DOOM3 dau exemplul „lui Ioan Vodă cel Cumplit”). Nu-l confunda cu adjectivul pronominal demonstrativ „acel”: „acel om” arată depărtarea, „omul cel bun” doar leagă adjectivul.

Topica: adjectivul stă de obicei după substantiv — „un candidat bun”. Pus înainte, capătă o nuanță afectivă sau de accent — „un bun candidat” —, iar articolul hotărât se lipește de adjectiv: „bunul candidat”, „frumoasa zi”. La câteva adjective, locul schimbă sensul:

Participiul folosit ca adjectiv se numește adjectiv participial: „cererea aprobată”, „actele depuse”, „un candidat pregătit”. Se acordă ca orice adjectiv, poate avea grade de comparație („era mai pregătit decât colegii”, „foarte obosit”) și își poate păstra completările de verb, inclusiv complementul de agent: „cererea aprobată de comisie”.

Același participiu apare în trei situații care se confundă în grile:

• perfect compus — „au aprobat cererea”: participiul face parte din verb și nu se acordă;
• pasiv — „cererea a fost aprobată”: predicat verbal, participiul se acordă cu subiectul;
• adjectiv participial — „cererea aprobată a sosit” (atribut adjectival) sau „candidatul părea obosit” (nume predicativ).

Diferența dintre pasiv și numele predicativ exprimat prin participiu e explicată la construcțiile sintactice.

Adverbul determină de obicei un verb („vorbește clar”), dar și un adjectiv („foarte atent”), alt adverb („destul de repede”) sau un substantiv („ziarul de ieri”, atribut adverbial). Tematica cere trei tipuri:

Multe adjective se folosesc și ca adverbe. Testul: ce determină și dacă se acordă. „Răspunsul e clar” — determină substantivul „răspunsul”, se acordă („răspunsurile sunt clare”), deci e adjectiv. „Candidata vorbește clar” — determină verbul și nu se schimbă („candidatele vorbesc clar”), deci e adverb. „Ea scrie frumoasă” e greșit tocmai pentru că adverbul nu se acordă.

Adverbele unde, când, cum, cât introduc subordonate (vezi fraza), iar cele negative — niciodată, nicăieri — cer „nu” lângă verb: „N-a lipsit niciodată.”

Șapte enunțuri scrise de noi. Încearcă întâi singur, apoi deschide răspunsul.