Părțile de propoziție: predicatul, subiectul, atributul, complementele și circumstanțialele

Propoziția are un singur predicat. În jurul lui se leagă subiectul — împreună, părțile principale — și părțile secundare: atributul, apoziția, complementele și circumstanțialele. Fiecare se recunoaște după două lucruri: de ce cuvânt depinde (regentul) și la ce întrebare răspunde. Forma cuvântului nu decide singură: „seara” e subiect în „Seara a fost liniștită”, circumstanțial de timp în „Seara citesc” (aici e adverb) și complement direct în „Aștept seara cu nerăbdare”.

Termenii sunt cei ai gramaticii școlare actuale, aceiași din tematică. Față de manualele mai vechi, două diferențe contează: „circumstanțialul de mod” este fostul „complement circumstanțial de mod”, iar complementul prepozițional a preluat partea din vechiul complement indirect introdusă printr-o prepoziție cerută de verb. Subiectele Academiei de Poliție au trecut la termenii noi abia în 2025; grilele din anii anteriori și multe culegeri folosesc încă „complement circumstanțial” și „complement indirect”, așa că îi vei întâlni pe amândoi.

Unde e în tematica 2026: la școlile postliceale M.A.I., capitolul «I. Limba română», secțiunea «Gramatică», cere „predicatul verbal, predicatul nominal; numele predicativ; subiectul exprimat (simplu și multiplu); subiectul neexprimat (inclus, subînțeles)”, „atributul (realizări prin adjectiv, substantiv, pronume, adverb)”, „complementul direct, complementul indirect și complementul prepozițional”, circumstanțialele de mod, de timp, de loc, de cauză și de scop, „topica în propoziție; norme de punctuație (virgula)”. La Academia de Poliție (Anexa nr. 5 la Regulamentul de admitere, «I. Limba română – Gramatică») lista e aceeași, plus „acordul numelui predicativ”, atributul exprimat prin numeral și „apoziția”. Norma: la școli, DOOM2 și DOOM3, fără elementele tratate diferit; la Academie, ultimele ediții ale DOOM, DEX și Îndreptarului.

„Firește că vine” se analizează, în gramatica școlară și în grilele Academiei (2018, 2020, 2024), ca adverb predicativ urmat de o subordonată subiectivă, fără virgulă după adverb; unele gramatici recente îl tratează ca adverb de modalizare, într-o singură propoziție. În grilă urmezi analiza școlară.

Copulativul singur nu are înțeles deplin („Andrei a devenit…”). Mai multe verbe din listă au și folosire predicativă; doar „a deveni” e mereu copulativ.

Pasivul nu e predicat nominal. În „Lucrările au fost corectate de comisie”, „a fi” e auxiliar, iar „au fost corectate” e predicat verbal: acțiunea o face cineva, numit sau subînțeles. Participiul care arată doar o însușire sau o stare e nume predicativ: „Candidatul părea obosit.”, „Sunt convins.”

Numele predicativ și acordul lui

Numele predicativ poate fi adjectiv („e atent”), substantiv („e student”), pronume („dosarul e al meu”), numeral („au fost primii”), verb la infinitiv („scopul e a învăța”) sau la supin („cartea e de citit”). Adjectivul se acordă cu subiectul în gen și număr: „Sala era plină”, „Sălile erau pline”; cu un subiect multiplu trece la plural, iar cu persoane de genuri diferite, la masculin: „Mama și tata sunt mulțumiți”. Un substantiv nu trebuie să aibă numărul subiectului: „Rezultatele au fost o surpriză.” Restul regulilor sunt la acordul predicatului cu subiectul.

Subiectul arată cine face acțiunea sau despre cine se spune ceva; îl găsești cu întrebarea „cine?” sau „ce?” pusă predicatului.

Subiectul exprimat e de obicei un substantiv sau un pronume în nominativ, dar poate fi și un numeral („Doi au lipsit.”), un infinitiv („A minți e urât.”) sau un supin („De scris corect nu e greu.”).

Capcana clasică e vocativul: în „Maria, citește cerința!”, „Maria” nu are funcție sintactică, iar subiectul e neexprimat, inclus („tu”). Propozițiile de tipul „Plouă.” sau „Aici se lucrează mult.” nu au subiect deloc (grilele mai vechi numeau al doilea caz „subiect nedeterminat”) — sunt construcții impersonale, explicate la construcțiile sintactice.

Atributul determină un substantiv sau un pronume și răspunde la „care?”, „ce fel de?”, „al cui?”, „câți?”. Realizările cerute de tematică:

Două perechi cad des: „cartea mea” (adjectiv pronominal posesiv, deci atribut adjectival) față de „cartea lui” (pronume în genitiv, atribut pronominal genitival); „trei dosare” (atribut adjectival) față de „dosarele celor trei” (atribut numeral). Atributul verbal — „dorința de a reuși”, „mașina de spălat” — e tratat la formele nepersonale ale verbului.

Apoziția, cerută explicit la Academie

Apoziția numește din nou, cu alte cuvinte, ceea ce denumește un termen dinaintea ei și îl explică: „Andrei Popa, agentul de serviciu, a semnat procesul-verbal.” Stă de regulă între virgule sau între linii de pauză și poate fi introdusă prin „adică”, „anume”, „și anume”: „Am adus două acte, adică buletinul și diploma.” Poate sta în cazul termenului explicat sau în nominativ, oricare ar fi cazul acestuia; ambele forme sunt corecte: „I-am dat dosarul lui Andrei, colegul meu” (nominativ) sau „…lui Andrei, colegului meu” (dativ). Unele manuale o recomandă pe cea acordată; într-o grilă, cazul apoziției e cel arătat de forma ei. Manualele mai vechi și subiectele Academiei din 2013–2020 o numesc „atribut substantival apozițional”.

Complementul prepozițional se recunoaște după un singur test: prepoziția e cerută de verb (sau de adjectiv) și nu poate fi înlocuită liber, cel mult cu o sinonimă („a vorbi despre / de”): a se gândi la, a se baza pe, a depinde de, a se teme de, a renunța la, a vorbi despre. La circumstanțiale, prepoziția e liberă: „Merg la secție” poate deveni „Merg spre secție” — e circumstanțial de loc. „Pe” poate fi marcă a complementului direct („îl ajut pe coleg”), prepoziție cerută de verb („se bazează pe colegi”) sau prepoziție de loc („pune dosarul pe masă”).

Complementul indirect poate depinde și de un adjectiv: „fidel prietenilor”. Complementele direct și indirect pot fi anticipate sau reluate printr-un pronume neaccentuat — „Pe Andrei l-am sunat”, „Colegului i-am spus” —, fără să apară o parte de propoziție nouă; mecanismul e explicat la pronume.

Capcana de terminologie: în grilele mai vechi — la Academie, până în 2024 — „Mă tem de examen” sau „S-a săturat de așteptat” aveau „complement indirect”. Dacă variantele conțin „complement prepozițional”, grila folosește împărțirea nouă; dacă termenul nu apare în nicio variantă, răspunsul așteptat e „complement indirect”.

Cauza și scopul se confundă, pentru că la amândouă poți întreba „de ce?”. Cauza există înaintea acțiunii și o provoacă („a lipsit din cauza gripei”); scopul e urmărit, vine după ea („a venit pentru a ajuta”). Atenție și la regent: „tremura de frig” are circumstanțial de cauză, dar în „teama de frig” prepoziția depinde de un substantiv și avem un atribut.

Topica — ordinea cuvintelor — e relativ liberă în română, cu o ordine obișnuită: subiect – predicat – complemente. Subiectul trece des după predicat în întrebări („Când pleacă trenul?”) și în construcțiile cu „se” („S-au anunțat rezultatele”), unde apar cele mai multe greșeli de acord. Unele poziții sunt fixe: prepoziția stă înaintea cuvântului, pronumele neaccentuate stau lângă verb. Mutarea unui cuvânt nu îi schimbă funcția: „Pe Andrei l-am sunat” și „L-am sunat pe Andrei” au același complement direct.

Virgula urmează structura, nu pauzele: nu se pune între subiect și predicat, între predicat și complementele lui, nici între substantiv și atribut (cu excepția apoziției și a atributului izolat). Se pune la vocativ, la apoziție, în enumerări și în jurul construcțiilor incidente — detaliile sunt la virgulă.

Șapte enunțuri scrise de noi. Analizează întâi singur, apoi deschide răspunsul.