Cratima: regulile, perechile care se confundă și cum le recunoști în grile

Cratima (-) are, în primul rând, rolul de a arăta că într-un grup de cuvinte a dispărut un sunet sau că două cuvinte se pronunță într-o singură silabă sau într-un singur grup de rostire. Când spui „s-a dus”, nu rostești „se a dus”, ci două cuvinte lipite; cratima e urma acestei lipiri în scris. Mai jos sunt și celelalte roluri ale ei: în cuvinte compuse și la articularea siglelor și a unor cuvinte străine.

Din primul rol decurg cele mai multe reguli. Dacă o formă scrisă cu cratimă nu corespunde unei rostiri legate — sau dacă forma fără cratimă e un cuvânt de sine stătător, cu alt sens — grila are o variantă falsă chiar acolo. Cele mai multe greșeli nu vin din reguli rare, ci din câteva perechi de cuvinte care se aud la fel și se scriu diferit: s-a / sa, s-au / sau, i-a / ia.

Cratima se scrie fără spațiu înainte și după. Linia de pauză (—), cea care desparte o explicație sau o replică de dialog, se scrie cu spații și e alt semn. Confuzia dintre ele e o greșeală de redactare pe care corectorii o observă imediat.

Unde e în tematica 2026: cratima nu are un rând separat, dar ține de normele de scriere verificate la ambele concursuri. La școlile postliceale M.A.I., capitolul «I. Limba română» cere, la pronume, „forme neaccentuate ale pronumelor” și „aspecte ortografice”, iar la numeral „aspecte normative”, cu DOOM ca bibliografie. La Academia de Poliție (Anexa nr. 5, «I. Limba română»), pe lângă aceleași „aspecte ortografice” ale pronumelui, apare și „scrierea și pronunția cuvintelor de origine străină” — de aici „site-ul”, „show-ul”.

Primul și cel mai des întâlnit caz: formele scurte ale pronumelor și ale verbului „a fi” care se sprijină pe cuvântul vecin. Pronumele personale și reflexive au forme neaccentuate (mi, ți, i, ne, vă, le, l, o, s, se), iar când se alipesc de un verb sau de alt cuvânt, se leagă prin cratimă.

Observă tiparul: de fiecare dată una dintre forme și-a pierdut vocala sau s-a sprijinit pe vecinul ei. „Într-o” vine din „într-” + „o”; „n-am” din „nu am”; „mi-e” din „mi este”. Când în locul formei scurte poți pune forma întreagă și propoziția își păstrează sensul („nu am știut”, „mi este frig”), cratima e pe locul ei.

Când sunt mai multe pronume la rând, fiecare se leagă prin cratimă de cel dinaintea lui: „adu-mi-l”, „dă-i-o”, „spune-mi-o”. Nu se scrie „adumil” și nici „adu-mil”.

Aici se pierd cele mai multe puncte, pentru că urechea nu ajută: „s-a” și „sa” se aud identic. Ajută în schimb un test de înlocuire: schimbi numărul, persoana sau cuvântul cu un sinonim și vezi ce formă rezistă.

Ultimul criteriu din tabel e cel mai sigur la perechile cu verb: după „va” urmează un infinitiv (va veni, va citi), iar după „v-a” urmează un participiu (v-a venit ideea, v-a citit lucrarea). La fel „i-a” + participiu („i-a scris”), dar „ia” + complement direct („ia scrisoarea”).

Al doilea rol al cratimei e să lege părțile unor cuvinte compuse care își păstrează fiecare accentul și sensul: prim-ministru, bună-cuviință, câine-lup, nord-est, după-amiază, ex-ministru. Aici regulile sunt mai puțin intuitive și de aceea se verifică în DOOM, nu după ureche: vicepreședinte și antidrog se scriu legat, dar ex-președinte se scrie cu cratimă.

Al treilea rol: cratima leagă articolul sau desinența de un cuvânt la care nu se poate lipi direct:

• abrevieri și sigle: ONG-uri, SMS-ul, PC-ul, CD-uri — pentru că sigla se citește literă cu literă și terminația nu se poate topi în ea;
• unele cuvinte străine a căror scriere nu corespunde pronunției: show-ul, site-ul (litera finală nu se rostește);
• numeralele scrise cu cifre: al 2-lea, a 3-a, al XX-lea.

Cuvintele străine adaptate, care se scriu cum se pronunță, primesc articolul direct, fără cratimă: bugetul, clubul, meciul, filmul.

Grilele testează la fel de des cratima pusă în plus. Câteva situații în care nu are ce căuta:

• „întruna” (adverb) și „într-una” (prepoziție + numeral): „vorbește întruna” (neîncetat), dar „într-una din zile” (într-o zi dintre ele). Sensul decide.
• „numai” și „nu mai” nu au cratimă niciodată; alegerea dintre ele ține de scrierea legată sau separată, nu de cratimă.
• prefixele sudate: vicepreședinte, subofițer, neînțelegere, reexaminare se scriu într-un cuvânt.
• între cuvinte care nu se leagă în rostire: „ce a spus”, „se aude” — „ce” și „a” sunt două cuvinte distincte, cu vocale păstrate.
• în locul liniei de pauză: „Candidatul — spuse comisia — a trecut proba” se scrie cu linie de pauză și spații, nu cu cratimă.

Regula de siguranță: dacă poți rosti cele două cuvinte separat, cu toate vocalele, fără ca fraza să sune forțat, probabil nu e nevoie de cratimă. Dacă forma fără cratimă înseamnă altceva (neam, nai, sa, ia), întreabă-te care dintre sensuri e cel din propoziție.

Enunțurile tipice sunt „Identificați varianta scrisă corect” sau „Precizați enunțul în care cratima este folosită greșit”. Ambele se rezolvă mai sigur eliminând decât căutând direct răspunsul corect.

Capcana clasică: o variantă cu trei forme corecte și una greșită, scrisă chiar la final, unde ochiul obosit nu mai verifică. Citește fiecare variantă până la capăt înainte să o bifezi.

Șase propoziții scrise de noi, pe perechile de mai sus. Încearcă întâi singur, apoi deschide răspunsul.