Construcțiile sintactice: activ și pasiv, impersonal, reflexiv, incident, concesiv și condițional

O construcție sintactică e un tipar al propoziției, stabilit mai ales de verb: cine face acțiunea și cine o suferă, dacă propoziția are sau nu subiect, ce rol are un pronume ca „se”, ce se strecoară în enunț fără să fie legat gramatical de el. Manualele mai vechi descriau o parte din aceste fenomene prin „diateze” (activă, pasivă, reflexivă); tematica 2026 vorbește de construcții, iar grilele folosesc ambele formulări (Academia a cerut, de exemplu, în 2018 „un verb la diateza pasivă”).

Unde e în tematica 2026: la școlile postliceale M.A.I., capitolul «I. Limba română – Gramatică» cere „construcții sintactice: construcții active/construcții pasive cu verbul a fi; construcții impersonale; construcții cu pronume reflexive; construcții incidente”. Anexa nr. 5 la Regulamentul de admitere al Academiei de Poliție are aceeași listă și adaugă „construcții concesive și condiționale”. La școli, evaluarea ține cont de DOOM2 și DOOM3, fără elementele tratate diferit; la Academie se folosesc ultimele ediții ale DOOM, DEX și Îndreptarului.

În construcția activă, subiectul face acțiunea: „Comisia a verificat actele.” În construcția pasivă, subiectul suferă acțiunea, iar cel care o face devine complement de agent, introdus prin „de” sau „de către”: „Actele au fost verificate de comisie.”

Trei reguli fixe. Întâi, numai un verb care are complement direct poate trece la pasiv: „a sosi”, „a merge” nu au pasiv. Apoi, participiul pasivului se acordă cu subiectul în gen și număr: „dosarul a fost verificat”, „cererile au fost verificate”. În fine, modul și timpul le arată „a fi”: „sunt verificate” (indicativ prezent), „vor fi verificate” (viitor), „să fie verificate” (conjunctiv prezent), „ar fi fost verificate” (condițional-optativ perfect). Complementul de agent poate lipsi — „Actele au fost verificate.” e tot pasivă.

Nu confunda pasivul cu perfectul compus. „Au verificat” e activ: auxiliarul e „a avea”, iar participiul nu se schimbă. „Au fost verificate” e pasiv: apare „a fi”, iar participiul se acordă. În analiza sintactică, pasivul e predicat verbal, nu nominal.

Capcana grilelor e participiul folosit ca adjectiv după „a fi”. Dacă propoziția se poate întoarce la activ cu același sens („Candidatul a fost chemat de comisie” → „Comisia l-a chemat”), e pasiv. Dacă participiul arată doar o însușire sau o stare („Colegul meu e hotărât să reușească.”), e nume predicativ, iar predicatul e nominal (vezi părțile de propoziție).

În construcția impersonală, verbul stă numai la persoana a III-a singular și nu are ca subiect o persoană sau un lucru care face acțiunea. Sunt trei situații:

• verbele care numesc fenomene ale naturii: „Plouă.”, „Ninge.”, „Tună.”, „Se înserează.” Propoziția nu are subiect;
• „se” lângă un verb fără complement direct: „Aici se doarme bine.”, „Pe aici nu se trece.”, „Se intră pe rând.” Nici aici nu există subiect; grilele mai vechi numeau această situație „subiect nedeterminat” (Academia, în 2020, chiar pentru „Aici se doarme bine”), iar dacă varianta apare, ea e răspunsul așteptat;
• verbe și expresii folosite impersonal, al căror subiect e o propoziție sau un infinitiv: „Trebuie să plecăm.”, „Se pare că va ploua.”, „E bine că ai venit.” Subordonata e subiectivă, iar verbul rămâne la persoana a III-a singular.

Capcana principală e „se”-ul impersonal confundat cu cel pasiv. În „Se vând apartamente”, „apartamente” e subiectul — verbul se acordă cu el (vezi acordul predicatului): „se vinde un apartament”, „se vând apartamente”. În „Se construiește mult în zonă” nu există niciun substantiv care să răspundă la „ce se construiește?” și să schimbe forma verbului: construcția e impersonală.

Pronumele reflexiv trimite la subiect. Are forme proprii doar la persoana a III-a (se, s-, își, și-, pe sine, sieși); la persoanele I și a II-a se folosesc formele pronumelui personal (mă, te, ne, vă, îmi, îți), care sunt reflexive când persoana lor e aceeași cu a subiectului: „Eu mă pregătesc”, dar „El mă pregătește” (personal). Testul complet e pe pagina despre pronume. În construcții, „se” și celelalte forme reflexive au roluri diferite:

Testul rapid pentru primele două rânduri: dacă poți adăuga „pe sine” sau „sieși” fără să schimbi sensul („se privește pe sine”, „își cumpără sieși”), pronumele are funcție sintactică. Dacă verbul nu se folosește fără pronume sau fără el are alt sens („a se teme”, „a-și aminti”, „a se gândi”), pronumele face parte din verb.

„Își cumpără o carte” înseamnă „cumpără pentru sine”: „își” e complement indirect (unele gramatici îl numesc dativ „beneficiar”; funcția rămâne aceeași). Altfel stau lucrurile în „Își caută cheile” (= cheile sale): e dativul posesiv, analizat în gramatica școlară ca atribut pronominal în dativ. Testul: dacă poți adăuga posesivul („își caută cheile sale”), e dativ posesiv.

O construcție incidentă e un cuvânt, un grup de cuvinte sau o propoziție strecurate în enunț ca să exprime părerea vorbitorului, o precizare sau sursa unei informații. Nu sunt legate gramatical de restul enunțului și nu au funcție sintactică. Se izolează prin virgule, prin linii de pauză sau prin paranteze (regulile sunt la virgulă):

• cuvinte și grupuri de cuvinte: „Vine, firește, mâine.”, „Proba, după părerea mea, începe la 9.”, „El, pasămite, știa totul.”
• propoziții incidente: „Candidatul — mi-a spus secretara — a sosit primul.”, „— Vin imediat, spuse agentul.”

O propoziție incidentă se numără printre propozițiile frazei, dar nu e nici coordonată, nici subordonată celorlalte. Același cuvânt poate fi incident sau nu: în „Vine, firește, mâine.”, „firește” e incident; în „Firește că vine.” e adverb predicativ, adică predicat (analiza școlară, folosită și în grilele Academiei), iar după el nu se pune virgulă. Nu confunda incidenta nici cu apoziția, care explică un termen („Andrei, colegul meu, a venit”), nici cu vocativul, care numește interlocutorul („Hai, Andrei, grăbește-te!”).

O condiție ireală sau doar posibilă cere de obicei condiționalul-optativ în ambele propoziții: „Dacă aș avea timp, aș recapitula.”, „Dacă ar fi învățat, ar fi promovat.” Condiția reală se spune la indicativ: „Dacă vii, te aștept.”

Capcanele: „chiar dacă” și „și dacă” sunt concesive, nu condiționale — „Chiar dacă plouă, meciul se joacă.” (ploaia nu oprește meciul). „Dacă” după verbe ca „a ști”, „a întreba” introduce o completivă directă, nu o condiție: „Nu știu dacă vine.” La punctuație, concesiva se desparte prin virgulă și când stă după regentă („A continuat, deși era obosit.”). Condiționala antepusă se desparte prin virgulă; pusă după regentă, virgula e posibilă, nu obligatorie („Aș fi recapitulat dacă aș fi avut timp.” / „Aș fi recapitulat, dacă aș fi avut timp.”) — Îndreptarul (ediția a VI-a): circumstanțialele „se despart prin virgulă, mai ales când sunt antepuse regentului”. Virgula lipsește când insiști că e singura condiție („Intri numai dacă ai legitimația.”).

Enunțurile tipice cer să găsești varianta cu o construcție pasivă, impersonală sau incidentă ori să spui ce rol are „se” într-o serie de propoziții. Parcurge toate variantele: de obicei două par potrivite, iar diferența o face acordul verbului sau prezența lui „a fi”.

Șapte enunțuri scrise de noi. Încearcă întâi singur, apoi deschide răspunsul.