Unde sunt în tematică
Cele trei părți de vorbire apar în locuri diferite ale tematicii. În tematica 2026 a școlilor postliceale M.A.I., capitolul «I. Limba română – 40%», secțiunea «Gramatică», are un rând separat pentru „Prepoziția” și unul pentru „Interjecția. Onomatopeele. Interjecția predicativă”, iar conjuncțiile apar la frază: „coordonarea prin juxtapunere și prin joncțiune; conjuncții coordonatoare; subordonarea prin conjuncții subordonatoare, prin pronume și adverbe relative”. La Academia de Poliție, Anexa nr. 5 la Regulamentul de admitere 2026 are aceleași rânduri: „Prepoziția”, conjuncțiile la „Fraza” și „Interjecția; onomatopeele; interjecția predicativă”.
Toate trei sunt neflexibile: nu își schimbă forma după gen, număr sau caz. Prepoziția și conjuncția sunt cuvinte de legătură și nu au funcție sintactică proprie; interjecția exprimă o stare, un îndemn sau imită un sunet, iar unele interjecții pot fi chiar predicat.
Prepoziția și cazul pe care îl cere
Prepoziția leagă un cuvânt (substantiv, pronume, numeral, adverb, verb la infinitiv sau supin) de cuvântul pe care îl determină: dosarul de concurs, merg la secție, a vorbit despre tine. Singură nu are funcție sintactică; funcția o are grupul: în merg la secție, „la secție” e circumstanțial de loc.
După formă, prepozițiile sunt simple (de, la, pe, cu, în), compuse (de la, de pe, până la, despre, dinspre, dintre, printre) și locuțiuni prepoziționale, care conțin un substantiv sau un adverb (în fața, în jurul, de-a lungul, din cauza, față de). Mai important pentru grile e cazul pe care îl cer:
| Cazul | Prepoziții | Exemple |
|---|---|---|
| acuzativ (cele mai multe) | cu, de, la, pe, în, din, prin, pentru, despre, fără, sub, lângă, după, spre, către, până, între | cu colegul, pentru examen |
| genitiv | asupra, contra, împotriva, deasupra, înaintea, înapoia; locuțiunile în fața, în jurul, din cauza, de-a lungul | împotriva infracționalității, în fața secției |
| dativ | datorită, grație, mulțumită | datorită antrenamentului |
Două precizări. Contra cere genitivul (contra curentului), dar apare cu acuzativul în câteva construcții fixe (contra cost). Iar după conform, potrivit, contrar, asemenea, aidoma urmează tot dativul (conform regulamentului); multe manuale și grile le numesc prepoziții, în timp ce DOOM3 le înregistrează ca adverbe. Cazul cuvântului de după ele e dativ în ambele analize.
Testul prepoziție sau adverb: caută cuvântul care depinde de el. Deasupra mesei — are după el un genitiv, deci e prepoziție. Am pus-o deasupra — stă singur, deci e adverb. La fel înaintea examenului (prepoziție) și a plecat înainte (adverb).
Prepozițiile în normă: ce greșește lumea
Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație, pe care tematica Academiei îl dă ca normă, adună greșelile frecvente legate de prepoziții. Cele care se pretează la grile:
- Formele corecte sunt de, pe, din, prin, după, către, până, nu „dă”, „pă”, „dân”, „pin”, „dupe”, „cătră”, „pănă”.
- Se scriu legat: deasupra, dedesubtul, despre, dinspre, dintre, împotriva, înspre, printre. În locuțiunea odată cu, „odată” se scrie legat; de-a din de-a lungul, de-a latul se scrie cu cratimă.
- Prepoziția „de” e obligatorie după numeralele de la douăzeci în sus, când ultimele două cifre sunt 00 sau între 20 și 99: douăzeci de agenți, o sută treizeci de candidați, două sute de locuri; când ultimele două cifre sunt între 01 și 19, „de” nu se pune: o sută cinci candidați.
- „Pe” marchează complementul direct exprimat prin „care”: omul pe care l-am văzut, nu „omul care l-am văzut”.
- Complementul de agent se introduce prin de sau de către când e o persoană (verificat de (către) comisie), dar numai prin de când nu e (ușa a fost deschisă de vânt).
- În coordonare, prepozițiile cu genitivul se reiau prin a, al: contra colegilor și a prietenilor; cele cu dativul nu: datorită colegilor și prietenilor.
- De evitat: „pe” în locul altor prepoziții („o lucrare pe substantiv” → despre substantiv), „la” în locul genitivului („din cauza la vaccin” → din cauza vaccinului) și „ca și” când „ca” înseamnă „în calitate de” („ca și prieten” → ca prieten).
O regulă de construcție care apare și ea în grile: cu pronumele de persoana I și a II-a, prepozițiile cu genitivul se construiesc cu forma posesivă — împotriva mea, asupra ta, în fața noastră.
Conjuncțiile coordonatoare și subordonatoare
Conjuncția leagă două cuvinte cu aceeași funcție într-o propoziție sau două propoziții într-o frază, fără să aibă ea însăși funcție sintactică. Coordonarea se face fie prin juxtapunere — propozițiile stau alături, despărțite de virgulă, fără conjuncție (A intrat, a salutat, s-a așezat.) —, fie prin joncțiune, cu o conjuncție.
| Coordonatoare | Ce exprimă | Conjuncții |
|---|---|---|
| copulative | adăugare | și, nici |
| adversative | opoziție | dar, iar, însă, ci, or |
| disjunctive | alegere | sau, ori, fie… fie |
| conclusive | concluzie | deci (manualele adaugă și „așadar”, pe care DOOM3 îl înregistrează ca adverb) |
Subordonatoarele introduc o propoziție subordonată: că, să, dacă, deși, fiindcă, deoarece, încât, întrucât, ca… să, plus locuțiuni ca pentru că, cu toate că, din cauză că, după ce, în caz că. Unele au două întrebuințări: dacă exprimă o condiție („Dacă plouă, rămânem”) sau introduce o întrebare indirectă („Nu știu dacă vine”); să e și marca modului conjunctiv.
Normele din Îndreptar
- Fie se folosește numai în perechea fie…, fie: „fie casa, fie apartamentul”, nu „fie casa, sau apartamentul”.
- Or (cu sensul „însă”) nu se confundă cu ori: „Voia să aleagă; or, decizia se luase deja.”
- Ca să introduce scopul sau consecința („A plecat ca să cumpere pâine”). După verbe ca „a vrea”, „a cere”, „a dori”, „ca” apare doar despărțit de „să” prin alte cuvinte, de obicei când subordonata are alt subiect („Vrea ca tu să pleci”); alăturat e de prisos: nu „vrea ca să plece”, ci vrea să plece. Iar „pentru ca să” e pleonastic.
- Căci exprimă cauza și nu ține locul lui că: „Aflați că suntem bine”, nu „căci suntem bine”. Nici „faptul că” nu înlocuiește simplul că: „E clar că am greșit”.
Conjuncție sau pronume relativ? Virgula
Subordonatele se introduc nu doar prin conjuncții, ci și prin pronume relative (care, cine, ce, cât) și adverbe relative (unde, când, cum). Diferența e esențială în analiza frazei: conjuncția doar leagă, pe când pronumele și adverbul relativ au, în plus, o funcție în subordonată.
Conjuncție
Știu că vine mâine. „Că” nu răspunde la nicio întrebare din subordonată; doar o leagă.
Relativ
Știu cine vine mâine („cine” e subiectul lui „vine”); Știu când vine („când” e circumstanțial de timp).
Pentru „care” și capcanele lui există o pagină separată: pronumele relativ „care”.
Conjuncțiile și virgula
Înaintea conjuncțiilor adversative și conclusive se pune virgulă, fie că leagă propoziții, fie părți de propoziție: E greu, dar se poate. · Nu cărți, ci flori. · A învățat, deci va promova. Înaintea lui și, sau, ori, nici simple nu se pune virgulă; excepție face și cu valoare adversativă (Parcă a venit primăvara, și nu iarna.). Când conjuncția se repetă (și… și, nici… nici, fie… fie, ori… ori), virgula e obligatorie înaintea celei de-a doua: Nici el, nici ea nu știau. Restul regulilor sunt la virgulă.
Interjecția, onomatopeele, interjecția predicativă
Interjecția exprimă o senzație sau o stare (of, vai, ah, au, uf), o adresare sau un îndemn (hei, hai, iată, uite, poftim, na) ori imită un sunet. Interjecțiile care imită zgomote, strigăte de animale sau sunete din natură se numesc onomatopee: miau, ham, cucurigu, poc, buf, pleosc, trosc, zdup, tic-tac.
Ca punctuație, interjecția se desparte prin virgulă sau e urmată de semnul exclamării: Of, iar am întârziat. · Vai! Ce s-a întâmplat? Repetată în enunț, se desparte prin virgule sau prin semnul exclamării (Ha, ha, ha! sau Ha! ha! ha!); interjecțiile și onomatopeele compuse, inclusiv cele repetate identic, se scriu cu cratimă (tic-tac, cri-cri-cri).
Interjecția predicativă
Unele interjecții țin locul unui verb și sunt predicat verbal:
- Hai la instrucție! (= mergi, să mergem); are și forma de plural haideți;
- Iată rezultatele. · Uite-l! (= privește) — pot avea chiar complement direct;
- Poftim dosarul. · Na-ți banii. (= ia);
- onomatopeele, în povestire: Iepurele zvâc! în tufiș. (= a sărit).
Testul: dacă poți înlocui interjecția cu un verb și propoziția rămâne completă („Iată rezultatele” → „Privește rezultatele”), e predicativă. Nu confunda interjecțiile cu verbele la imperativ: adu, zi, luați sunt verbe (au conjugare), pe când hai, iată, poftim sunt interjecții. Interjecțiile nepredicative (of, vai) nu au funcție sintactică. Iar prin conversiune pot deveni substantive: un of, plural ofuri.
Verifică-te
Rezolvă întâi singur, apoi deschide răspunsul.
1. În ce caz sunt substantivele din „împotriva deciziei”, „datorită colegului” și „pentru examen”?
Genitiv, dativ, acuzativ. „Împotriva” cere genitivul, „datorită” dativul, „pentru” acuzativul.
2. Prepoziție sau adverb: „Stă deasupra” și „Stă deasupra dulapului”?
În prima, adverb (stă singur); în a doua, prepoziție (cere genitivul „dulapului”).
3. Corect sau greșit: „Am vorbit contra colegilor și prietenilor lui.”
Greșit după Îndreptar: prepozițiile cu genitivul se reiau prin „a” în coordonare — „contra colegilor și a prietenilor lui”.
4. Ce fel de conjuncții sunt, în ordine: fie, însă, încât, nici, deși?
Coordonatoare disjunctivă, coordonatoare adversativă, subordonatoare, coordonatoare copulativă, subordonatoare.
5. Conjuncție sau adverb relativ: „când” în „Nu știu când pleacă trenul”?
Adverb relativ: pe lângă legătură, are în subordonată funcția de circumstanțial de timp al lui „pleacă”.
6. Care formulare e corectă: „Vrea ca să plece”, „Vrea să plece”, „A venit pentru ca să ne vadă”?
Vrea să plece. În completivă, „ca” apare doar despărțit de „să” („Vrea ca tu să pleci”); alăturat, „ca să” e de prisos. Iar „pentru ca să” e pleonastic; corect: „A venit ca să ne vadă”.
7. Care serie conține numai interjecții: a) hai, iată, poftim; b) adu, uite, of; c) zi, vai, buf?
a). „Adu” și „zi” sunt verbe la imperativ. În a), toate trei pot fi și predicate: „Hai acasă!”, „Iată dosarul”, „Poftim cheile”.
Întrebări frecvente
Ce caz cere prepoziția „datorită”?
Dativul: „datorită antrenamentului”, „datorită lui”. La fel „grație” și „mulțumită”. În coordonare, după ele nu se reia „a”: „datorită colegilor și prietenilor”.
Are prepoziția funcție sintactică?
Nu. Funcția o are grupul format din prepoziție și cuvântul de după ea: în „merg la secție”, „la secție” e circumstanțial de loc.
„Iar” e conjuncție sau adverb?
Depinde de sens. În „Eu completez, iar tu verifici” e conjuncție adversativă și primește virgulă înainte. În „A greșit iar” înseamnă „din nou” și e adverb.
Ce este interjecția predicativă?
O interjecție care ține locul unui verb și are funcția de predicat verbal: „Hai acasă!”, „Iată rezultatele”, „Poftim dosarul”. Onomatopeele pot fi și ele predicate în povestire: „Iepurele zvâc! în tufiș”.
Cum deosebesc o conjuncție de un pronume relativ?
Pronumele relativ are o funcție în propoziția pe care o introduce („Știu cine vine” — „cine” e subiect), pe când conjuncția doar leagă („Știu că vine”).
Mai departe
Genul, numărul și cazul substantivului, colective și defective, articolul, vocativul cu virgulele lui și legătura dintre caz și funcția sintactică.
VirgulaUnde virgula e obligatorie, unde e interzisă și cum verifici fiecare virgulă într-o grilă de punctuație: vocativ, apoziție, incidente, subordonate.
Pronumele relativ „care”Care sau pe care, căruia sau căreia, al cărui sau a cărei: formele pronumelui relativ, acordul lor și greșelile pe care le caută grilele.
Limba română, regulă cu regulăCapitolul de limba română din tematica 2026, pagină cu pagină: vocabular, gramatică, ortoepie și ortografie, cu capcanele din grile și exerciții.